New Profesional Consult 930 x 122

împrumuturi

Plata ratelor la împrumuturi va putea fi amânată timp de nouă luni

Plata ratelor la împrumuturi va putea fi amânată timp de nouă luni

Citiți și: Anunțul momentului pentru cei care au rate la bănci!

Cei ce au dificultăți financiare în această perioadă, în care prețurile au crescut foarte mult, inclusiv la alimente și utilități, vor putea curând să amâne cu nouă luni plata ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de bănci și instituții financiare nebancare (IFN) până la finalul lunii aprilie, potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere la Ministerul Finanțelor.

De această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, întreprinderile mici și mijlocii, profesiile liberale, dar și firmele.

Citiți și: Anunț de ultimă oră! Ce se întâmplă cu ratele românilor

După cum stabilește proiectul de OUG, amânarea plății ratelor va fi posibilă atât în cazul împrumuturilor la bănci, cât și celor obținute de la IFN-uri. De asemenea, măsura se va aplica persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, întreprinderilor mici și mijlocii, profesiilor liberale și persoanelor juridice.

Măsura amânării plății ratelor la împrumuturi va fi acordată doar celor care nu au restanțe atât la data solicitării, cât și în ultimele șase luni înainte de această dată.

Pentru a beneficia de suspendarea plății ratelor, cei interesați vor trimite celor ce instituției ce le-a acordat împrumutul o solicitare în acest sens, în format tipărit sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță, în cel mult 30 de zile calendaristice de la momentul în care măsura va deveni aplicabilă.

Răspunsul creditorului va trebui să vină în alte 30 de zile.

Foto: descriptiv

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3