- Publicat de: ePitești
- 21-08-2020, ora 15:12
- Social
UPDATE: BĂRBATUL CARE A ÎNCĂLCAT ORDINUL DE PROTECȚIE ȘI ȘI-A BĂTUT FOSTA SOȚIE, PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR
UPDATE: Împotriva bărbatului de 36 de ani din comuna Poboru, județul Olt, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Citiți și: Pitești/Exclusiv. Acesta este bărbatul care amenința că „face și drege pe TikTok”: „Sunt Robert și…”
UPDATE: Este vorba despre Vali N., de 36 ani, din com. Poboru, jud. Olt. Era în relaţie cu victima și au un copil de aproape 3 ani (ea mai are un băiat de 11 ani dintr-o relaţie anterioară). Bărbatul locuieşte fără forme legale în Câmpulung, iar prin lunile aprilie-mai s-au certat. Atunci femeia a solicitat ordin de protecţie.
Citiți și: Argeș. Țeapă de 120.000 de lei!Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încărcat ordinul de protecție, apropiindu-se din nou de soția sa și lovind-o.
În ziua de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au reținut un bărbat de 36 de ani, din comuna Poboru, județul Olt, care avea emis împotriva sa un ordin de protecței, de către Judecătoria Câmpulung.
Bărbatul ar fi lovit pe soția sa, de care este despărțit în fapt, provocându-i leziuni ușoare.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că acesta ar fi încălcat și anterior interdicțiile stabilite prin ordinul de protecție, prin aceea că s-ar fi apropiat de femeie, fără însă a o lovi.
În baza celor constatate, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie, conform Legii 217/2003, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie conform art. 199 raportat la art.193 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
*Sfaturi pentru victime ale violenței domestice*
Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.
„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deși aflată în contradicție, acest lucru face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit.
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
*Ce faceți dacă ați devenit o victimă?*
– conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;
– sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face;
– dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;
– cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
– nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta.
*Aspecte legale*
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, începând cu 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Mai multe informaţii despre Ordinul de protecţie provizoriu puteţi accesa gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, la adresa: https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/ordinul-de-protectie-provizoriu-emis-de-politisti .
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an, conform cadrului legal prevăzut de art. 32 din Legea 217/2003.
Începând cu data de 22 august 2020, aceste prevederi legale se vor înăspri, în sensul creșterii limitelor de pedeapsă pentru situația încălcării ordinului de portecție. Astfel, prin Legea 183/2020, au fost aduse o serie de modificări cadrului legal prevăzut la Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestic, printre care și cele de la art. 32, care prevede de la această dată o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(Foto descriptiv: dnepr-info.)