EcoMoto 930×122

    CONSTANTIN_NICOLESCU_SI_CONSTANTIN_STROE

    Nicolescu și Stroe, la aceeași masă pentru binele industriei auto

    Astăzi s-a semnat în Pitești acordul de parteneriat privind aderarea Consiliului Județean Argeș, reprezentat de președintele Constantin Nicolescu, la Polul de competitivitate „Auto Muntenia”, o asociere între întreprinderi, organisme de cercetare şi instituţii de educaţie angajate într-o coope­rare par­tenerială având ca ele­ment principal strategia comună de dezvoltare a regiunii Sud–Muntenia.

    Scopul asocierii îl reprezintă promovarea și creșterea competitivității în domeniul industriei auto prin dezvoltarea de noi proiecte de investiții, creșterea gradului de integrare prin crearea de noi locuri de muncă, crearea de structuri de cercetare, dezvoltare și inovație între întreprinderi, universități și institute de cercetare, achiziționarea de echipamente și tehnologii și colaborarea cu autoritățile publice locale, regionale și centrale, pentru dezvoltarea durabilă a sectorului auto.

    Inițiatorii polului sunt Automobile Dacia (reprezentată la ceremonia de semnare de vicepreședintele Constantin Stroe), Renault Tehnologie Roumanie, Matrițe Dacia, Prodconsult, Aqua Financial Consulting, ICPE Actel, Universitatea Politehnică București, Universitatea Pitești și Universitatea Valahia din Târgoviște. Alături de Consiliul Județean Argeș, au aderat la Polul Auto Muntenia și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reprezentată de directorul Liviu Mușat, și Consiliul Județean Dâmbovița, reprezentat de președintele Adrian Țuțuianu.

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90