Eurial 930 x 122

contaminate

OUĂ CONTAMINATE, VÂNDUTE ȘI ÎN ARGEȘ!

Ouă contaminate, vândute și în Argeș! Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt a informat în urmă cu puțin timp:

Citiți și: Magazinele românești, invadate de ouă din Ucraina!

“În cadrul unei acțiuni de verificare a modului în care se respectă condițiile sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor referitoare la producerea ouălor destinate comercializării, pe 15.01.2019 s-au prelevat probe de ouă și teste de sanitație pentru analize de la o fermă care aparține aceleiași societăți din județul Teleorman la care s-a depistat prezența Fipronilului în ouă.

În seara zilei de 17.01.2019 au fost primite buletinele prin care se confirmă prezența Fipronilului în probele analizate. Ca urmare, în dimineața zilei de 18 ianuarie a fost demarată o anchetă, au fost puse sub sechestru ouăle aflate la momentul controlului în unitate, a fost interzisă livrarea de ouă pentru comercializare până la sosirea rezultatelor de laborator și au fost prelevate alte probe pentru a fi analizate.

Citiți și: Informație șoc! Pitești, printre orașele din România care ar vrea să ELIMINE carnea, lactatele și mașinile!?

Pe 20 ianuarie au sosit buletine de analiză, care confirmau prezența Fipronilului și în alte probe de ouă.

Concentrațiile de Fipronil detectate în probele analizate au fost între 0,02 și 0,07 mg/kg (limita maximă admisă este de 0,005 mg/kg).

La sediul unității sunt sechestrate 304.230 de ouă, care vor fi dirijate, conform procedurilor, către unități autorizate de neutralizare, unde vor fi distruse.

Din datele anchetei a reieșit că 285.570 de ouă (producția din perioada 15-18 ianuarie) au fost comercializate în județele Olt, Dolj, Argeș și Vâlcea și în municipiul București.

În timpul anchetei desfășurate de inspectorii DSVSA Olt au fost identificate și neconformități cu privire la etichetarea ouălor și asigurarea trasabilității produselor, obținute începând din data de 4 ianuarie, respectiv 569.490 de ouă.

Din acest motiv, inspectorii sanitari veterinari, în baza principiului precauției, au dispus măsura retragerii preventive de la comercializare a tuturor loturilor de ouă, începând din data de 4 ianuarie până în 18 ianuarie 2019 inclusiv (distribuite către județele Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea și Ilfov și municipiul București).

Unitatea respectivă a fost sancționată cu emiterea unei ordonanțe de interzicere a activității pentru formațiunea DDD proprie, precum și prin aplicarea sancțiunii contravenționale în valoare de 12.000 de lei pentru utilizarea de substanțe în operațiunile DDD fără documente însoțitoare conform legislației în vigoare, lipsa evidențelor care să demonstreze că în acțiunile DDD nu au folosit substanțe neautorizate, pentru că nu a putut fi prezentat programul de efectuare a operațiunilor DDD din registrul de intrări-ieșiri substanțe DDD și în registrul de consum nu se pot identifica acțiunile în care au fost utilizate substanțele.

Inspectorii DSVSA Olt monitorizează în permanență ferma respectivă și prelevează în continuare probe (care sunt trimise spre analiză) și acțiunea de retragere a  ouălor, care este în curs de desfășurare.

Până la data prezentei au fost retrase de la comercializare 64.959 de bucăți ouă, dintre care 63.330 de bucați au fost transmise către neutralizare.

Ancheta DSVSA Olt este în desfășurare, în vederea identificării sursei de contaminare.

Niciun produs al unității respective nu părăsește ferma dacă nu este însoțit de un buletin de analiză care să ateste conformitatea acestora.

Menționăm că ferma nu are în istoric antecedente privind prezența fipronilului în ouă.

Fipronilul este un ingredient obișnuit în produsele veterinare, fiind folosit pentru eliminarea puricilor, păduchilor și căpușelor la animale, însă este interzisă folosirea acestuia în cazul animalelor destinate consumului uman.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică fipronilul printre substanțele chimice cu ”grad de pericol moderat” la om, pornind de la testele pe animale.

Nu are un efect cancerigen dovedit, dar, în doze mari, poate provoca tulburări neurologice și vărsături, în special în caz de ingestie voluntară (tentativă de suicid).

Se apreciază că riscul de otrăvire este foarte mic, chiar nul, având în vedere concentrațiile găsite în ouăle contaminate (mai mici de 1,2 mg/kg).

Experții consideră că nu există niciun risc pentru consumatori dacă o persoană cu o greutate de 60 de kg consumă într-o zi 8 ouă cu cea mai mare concentrație de fipronil detectată până acum (1,2 mg)”. (Sublinierile aparțin redacției) (Foto: descriptiv) 

Kaia 555×222
New Profesional Consult 570×90