Kaia 930 x 120

andra

(VIDEO) AVEM DOVADA! CORNEL IONICĂ MINTE CU NERUȘINARE

Avem dovada! Cornel Ionică minte cu nerușinare. „Ce să mai spun? Am adus Andra… Unii au început să „cânte” că cât costă. Nu pot eu să spun aicea, că mă dă în judecată mâine, dau eu banii! Am dat mai puțin de jumătate cât au spus ei în articole.”, afirma primarul Piteștiului, Cornel Ionică, în luna aprilie a acestui an, într-o ședință a Consiliului Local.

Citiți și: Pitești. Concert de zile mari la Târgul de Crăciun!

Primarul făcea referire, bineînțeles, la materialul publicat de ePitești cu privire la suma pe care municipalitatea a plătit-o pentru concertele organizate cu ocazia Simfoniei Lalelelor 2018, una dintre artistele care au urcat pe scenă fiind Andra. Am fost singurii din presa argeșeană care am tratat acest subiect.

Citiți și: Se întâmplă acum la Argeș Mall: E nebunie!

Suma precizată de ePitești este de aproximativ 33.000 de euro, cu TVA inclus (subiectul, pe larg, AICI).

Realitatea este așa cum noi am precizat, nu cum spune primarul Ionică: ”mai puțin de jumătate”. Dovada este contractul încheiat pentru prestarea respectivelor servicii artistice susținute de Irina Rimes, Andra și Ella Bella cu ocazia Simfoniei Lalelelor 2018.

Valoarea contractului este de 128.639,76 de lei fără TVA, respectiv 153.081,32 de lei cu TVA inclus.” Asta înseamnă, la un curs de 4,6 lei pentru un euro, 33.278 de euro cu tot cu TVA (!) (click pe imagine pentru mărire):

”Am dat mai puțin de jumătate cât au spus ei în articole.”, îți mai susții afirmația, Cornel Ionică?

Minți cu nerușinare știind bine care este realitatea, câți bani au fost alocați și pentru ce? Aduci acuzații, total nefondate, la adresa ePitești doar pentru că noi prezentăm informația obiectiv, corect. Te deranjează că nu îți cântăm în strună, așa cum fac „limbricii” din presa de casă a Primăriei?

Avem dovezi și în cazul celorlalte articole despre sumele pe care municipalitatea le-a plătit și pentru alte concerte susținute în Pitești, dovezi pe care le vom prezenta public în perioada următoare. 

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)