930X122 MAIA

hotel

Video: Hotel nou în Piteşti, situat într-una din cele mai active zone imobiliare

La marginea de vest a Piteştiului, în zona denumită „Tancodrom”, se investesc bani grei în imobiliare. Cartierul este în plină dezvoltare, într-un spaţiu unde în urmă cu câţiva ani bătea vântul pe un teren viran.

Citiți și: Se întâmplă după 50 de ani: Imperialul, noua bijuterie de milioane din Argeș

După ce şi-au făcut apariţia primele vile, zona a devenit din ce în ce mai interesantă, dat fiind faptul că primii proprietari au făcut demersuri pentru racordarea la utilităţi, apoi următorii au venit să construiască şi tot aşa, până când s-a ajuns, acum, ca aproape întregul cartier să aibă gaze, apă, curent, canalizare, internet. Mai sunt câteva străzi care trebuie asfaltate.

Noutatea în zonă este acum un hotel (VIDEO). Despre acest proiect se vorbea de ceva vreme „prin vecini”, un şantier fiind amenajat încă de acum doi ani.

Citiți și: Pitești: Cine este noul proprietar și ce se întâmplă cu fostul Hotel al „Partidului” din Centru

 

 

Lucrările au accelerat în ultimele luni (mai exact, din ianuarie anul acesta), iar construcţia nu doar că a căpătat contur, ci a devenit deja vizibilă de la mare distanţă. În fapt, este vorba despre o clădire cu două etaje care se întinde pe o suprafaţă generoasă de peste 3.000 mp, estimăm noi.

Denumirea aleasă de beneficiar este Hotel „Sierra”. Ca şi repere, cele mai apropiate puncte de interes sunt Stadionul Nicolae Dobrin şi Calea Drăgăşani cu supermarket-urile aferente, aliniate unul după altul.

Potrivit autorizaţiei de construcţie, eliberată de Primăria Piteşti, hotelul are ca termen de finalizare luna ianuarie a anului 2023. Însă, aşa cum se întâmplă cu numeroase proiecte private, ar putea fi gata mult mai devreme.

Valoarea proiectului este de aproximativ 7,7 milioane lei, din care 3,83 milioane – bani din fonduri europene.

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)