930X122 MAIA

clădiri

(VIDEO) MĂSURI CARE ÎȚI POT SALVA VIAȚA ÎN TIMPUL UNUI CUTREMUR ȘI GREȘELI CARE TE PUN ÎN PERICOL IMINENT

Unele măsuri în caz de cutremur îți pot salva viața, în timp ce greșelile (pe care le poți face din ignoranță) te pot pune într-un pericol iminent.

Citiți și: România, zguduită de un nou cutremur!

Iată recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, astăzi, când se împlinesc 43 de ani de la marele cutremur din 4 martie 1977.

Nu are importanţă unde vă aflaţi în momentul producerii cutremurului. Adăpostiţi-vă imediat într-un loc sigur şi rămâneţi calm până la încetarea cutremurului.

Citiți și: Cutremur din nou, azi, în România! Val de seisme în această săptămână!

DACĂ SUNTEŢI ÎN INTERIORUL UNEI CLĂDIRI

Rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşiți afară şi nu vă duceţi pe balcon. Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta.

Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior. Protejaţi-vă capul şi faţa. Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat. Dacă sunteţi în scaun cu rotile, blocaţi rotilele şi protejaţi-vă capul şi ceafa. (video, AICI).

Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Nu ieşiţi afară unde aţi putea fi rănit. Nu utilizaţi liftul. Dacă sunteţi în lift în timpul producerii cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Când liftul se opreşte, ieşiţi cât mai repede posibil din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.

ATENŢIE!

Pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde, iar geamurile se pot sparge.

DACĂ SUNTEŢI ÎN EXTERIORUL CLĂDIRII

Adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. Staţi la cel puţin 10 metri de cablurile electrice rupte sau căzute.

DACĂ SUNTEŢI ÎNTR-UN VEHICUL

Rămâneţi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, aşteptaţi forţele de intervenţie. Opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

DACĂ VĂ AFLAŢI PE MUNTE

Fiţi atent în jur şi căutaţi un loc sigur unde să vă adăpostiţi. Pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.

DUPĂ TERMINAREA CUTREMURULUI

Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.

Dacă în urma producerii unui cutremur aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare. Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala o urgenţă.

Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz, îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra.

Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.

ATENŢIE!

Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa acestora. Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţă, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R!

Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie.

 (Foto: Arhivă Agerpres)

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90