pizzeria sapori  930 122

agricultura

VICEPREMIERUL DANIEL CONSTANTIN A LANSAT ÎN PITEŞTI PROGRAMUL PNDR 2014-2020

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești a avut loc astăzi conferinţa de lansare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. La eveniment a participat şi vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Constantin a fost însoţit de o armată de specialişti, care au pus la dispoziţia fermierilor prezenți toate informaţiile de care aveau nevoie.

Citiți și: Statul plătește ajutor de minimum 500 de lei!

Vicepremierul a fost întâmpinat de prefectul de Argeș Mihai Oprescu, de preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Florin Tecău, şi de primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. „Agricultura e prioritară. Programul pe care îl lansaţi astăzi în Piteşti este unul complex, care sunt sigur că va ajuta la dezvoltarea satului românesc.”, i-a transmis Tecău lui Daniel Constantin. La rândul său, primarul Pendiuc a făcut o serie de recomandări (la fel cum unii primari din mediul rural au cerut fluidizarea procedurilor cadastrale şi a celor pentru proprietate). „Încă sunt oameni la anumite nivele care ţin lucrurile pe loc. De aceea nu este uşor, iar acei oameni trebuie să se schimbe. Nu poate exista un mediu urban sănătos fără un mediu rural sănătos. Trebuie să se producă modificări şi în ceea ce priveşte costurile cu utilităţile la ţară şi multe altele.”, a spus primarul.

„Realizarea programului a fost o muncă de echipă. Constat că din ce în ce mai multe persoane sunt interesate de agricultură, iar PNDR 2014-2020 aduce o serie de noutăţi. Am organizat conferinţe regionale şi conferinţa naţională de astăzi tocmai pentru a ne consulta cu fermierii, pentru că încă mai putem aduce modificări programului pe care îl prezentăm acum. Vestea bună este aceea că suntem pregătiţi pentru prima sesiune de proiecte pe noul exerciţiu financiar, sesiune care se deschide pe 20 mai.”, a declarat Daniel Constantin.

Citiți și: Premieră: Se dau noi vouchere pentru acești români!

555×222 grota rece
570×90 MAIA