Se numeşte Ana-Maria Iorgulescu și este din Topoloveni-Argeș. Are 20 de ani şi o voce de aur. În prezent este elevă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Pitești, la secţia canto popular. Îşi doreşte ca nu peste mult timp să se înscrie la Conservator. Este foarte bună prietenă cu o mare doamnă a muzicii populare, Elena Merişoreanu. Spune despre ea că îi este ca o mamă. Ana are o poveste de viață foarte emoţionantă.

„Toţi doctorii au spus că voi muri”

Ai trecut prin multe momente dificile…

-Da… La câteva luni după botez am răcit foarte tare, fiind depistată cu un pneumotorax. Aveam şanse de unu la o mie să trăiesc! Au fost zile şi luni întregi de durere. Ajunsesem să nu mai reacţionez la tratament, iar toţi doctorii au spus că voi muri. Dumnezeu avea, însă, alte planuri cu mine. Am trecut de acea cumpănă. Am început să vorbesc destul de târziu, undeva pe la vârsta de 3 ani, iar primele mele cuvinte au fost, de fapt, câteva… sunete muzicale. Când am mers la grădiniţă, doamna educatoare a descoperit că aveam un real talent. Toţi îmi spuneau că am o voce de privighetoare. Câţiva ani mai târziu părinţii m-au înscris la cursuri de pian la Liceul de Artă ,,Dinu Lipatti’’ din Pitești.

Cât timp ai urmat cursuri de pian şi când ai început să studiezi canto?

-Au fost patru ani în care am studiat pianul, patru ani dificili în care făceam naveta de la Topoloveni la Piteşti împreună cu mama mea. La vârsta de 12 ani am întrerupt cursurile din cauza unui mic accident la picior, iar la scurt timp după aceea am renunţat la pian în favoarea cursurilor de canto popular. Am participat la câteva concursuri şi am ajuns şi la festivalul-concurs ,,Zavaidoc’’. Am trecut de preselecţii, dar juriul a constatat că nu aveam vârsta necesară pentru a participa. Am fost profund dezamăgită, mai ales pentru că eram a cincea dintr-un număr de 45 de concurente.

Acum faci parte din ansamblul Ciuleandra. Cum a început această colaborare?

-Odată cu intrarea la liceu mi s-au deschis alte drumuri. M-am înscris în corul oraşului Topoloveni, eram cea mai mică de acolo. Din cor făceau parte cadre didactice, preoţi şi câţiva care cântau din pasiune. După ceva timp dirijorul corului, domnul Ion Isaroiu, m-a prezentat coregrafului şi directorului ansamblului Ciuleandra, Emil Antohi. A rămas plăcut impresionat de vocea mea și m-a luat în ansamblul dumnealui.

„Doamna Elena Merișoreanu îmi este ca o mamă”

Cum ai ajuns să îl cunoşti pe maestrul Gheorghe Zamfir şi să iei lecţii de canto cu soţia lui?

-Imediat cum am intrat în acest ansamblu am început să merg la concursuri în întreaga ţară. L-am cunoscut pe maestru în Cluj-Napoca, la un festival în al cărui juriu se afla. După ce m-a ascultat m-a întrebat ce anume m-a făcut să vin tocmai până acolo şi cu ce am ajuns. I-am povestit, iar mai apoi mi-a propus să merg în fiecare weekend la Găeşti, la dânsul acasă, să fac lecții de canto cu soţia sa şi armonii cu el. Bineînţeles că am acceptat încântată. Ulterior m-am înscris la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Piteşti, acolo unde studiez şi acum.

Cum ai cunoscut-o pe Elena Merişoreanu şi cum ai ajuns să fii promovată de această mare doamnă a muzicii populare?

-După ani de zile în care m-am întors acasă cu extrem de multe diplome de la tot felul de concursuri, după ani în care am întâmpinat multe răutăţi şi dezamăgiri, am întâlnit o doamnă care m-a ajut extraordinar de mult şi căreia îi voi mulţumi toată viaţa, doamna Elena Merişoreanu. Am cunoscut-o prin intermediul unei cunoştinţe, mai exact a unui preot care m-a dus la dânsa pentru a o cunoaşte. I-a plăcut tare mult de mine şi începând din acel moment, adică din luna ianuarie a acestui an, m-a promovat. Am mers împreună la diverse evenimente şi emisiuni tv. Pot spune cu mâna pe inimă că pentru mine este ca o mamă! Colaborăm în continuare, vorbim foarte des, ne întâlnim şi pregătim lucruri frumoase pentru oamenii care ne ascultă.

Spuneai că ai întâmpinat răutăţi şi dezamăgiri. Despre ce este vorba?

-Ceea ce se întâmplă nu de puţine ori: banii primează în faţa aptitudinilor muzicale. Anul acesta am participat şi eu la festivalul organizat în numele domnului Ion Dolănescu. Am plecat la preselecţii când afară erau un frig insuportabil şi o zăpadă de nedescris. Însă în momentul în care am văzut că dintre 115 concurenţi eu am fost a 12-a persoană care a trecut mai departe m-am bucurat enorm. Bucuria mea a fost, însă, de scurtă durată… Directorul juriului m-a luat deoparte şi mi-a spus că am cântat impecabil, dar că nu am câştigat niciun premiu pentru că „mai sus” mita se promovează. Din acel moment mi-am promis că nu voi mai participa niciodată la concursuri. Nu are rost, sunt copii care dau bani pentru a câştiga premiul, iar eu nu sunt de acord cu asta. Am rămas, însă, cu amintiri plăcute şi am învăţat multe de la Ionuţ Dolănescu.

Ce primează pentru tine, versurile sau linia melodică?

-Totul depinde de stare şi moment. La unele melodii contează versurile, iar la altele linia melodică.

Ai luat în calcul posibilitatea de a încerca şi un alt gen muzical?

-Da, dar nimic nu îmi cade mai bine pe voce decât muzica populară. Am timbru vocal de muzică populară.

Îţi mulţumesc şi îţi doresc mult succes!

-Mulțumesc! (Foto: Facebook Ana Iorgulescu)

• Distribuie:
• Distribuie
•