New Profesional Consult 930 x 122

barcelona

FIRMĂ DIN BARCELONA, REFUZATĂ ÎN PITEȘTI

Firmă din Barcelona, refuzată în Piteşti. Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Piteşti a organizat în toamna anului trecut o licitaţie pentru atribuirea contractului de modernizare a căminului său şcolar.

Citiți și: Pitești, ,,capitala” Erasmus+: Oportunități internaționale pentru tineri!

Suma prevăzută se ridică la 4,5 milioane de lei, iar principalul criteriu de selecţie a fost preţul cel mai mic. Două dintre societăţile care au depus oferte la licitaţie au făcut contestaţie. Prin urmare, procedura a fost întârziată. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins, însă, cele două contestaţii. Una dintre contestații fusese făcută de Construcciones Deco SA, o firmă din Barcelona (Spania), iar a doua, de asocierea firmelor argeşene Apartamentul şi Coniz Romarg. Câștigătorul licitației va fi stabilit pe 25 ianuarie 2017.

Primăria Piteşti vrea să transforme căminul şcolar în minihotel, pentru cazarea sportivilor participanţi la diverse competiţii şi a olimpicilor din învățământ.

Citiți și: Experiență nemaivăzută a profesorilor de la Economic „Maria Teiuleanu”

PIZZERIA SAPORI 555 222
Pizza Sapori Italia 570 90