De mai bine de cincisprezece ani sunt în presă și niciodată, dar niciodată de atunci încoace nu mi-a fost dat să văd aici o mai mare mobilizare pentru salvarea unei vieți. Minunați sunt oamenii când ajută oameni! Când scriu, dansează, cântă și donează pentru un om căruia Moartea, încăpățânată și rea, îi bate cumplit la ușă.

La începutul lui martie, timid și politicos, Adrian Cristian ne-a rugat să anunțăm lumea că Lia, frumoasa lui prietenă cu suflet ca de zână bună din poveste, are nevoie aprigă de ajutor: http://epitesti.ro/social/bolnava-de-leucemie-o-pitesteanca-studenta-la-drept-si-ase-nevoie-de-ajutor/. Din acel opt martie a început cursa pentru viață. Contracronometru. Cu ochii pe ceas și sufletul la gură. Cu încredere și poftă să-i spunem Morții: Pe aici nu se trece!

Obstacol în calea ei, a Nemiloasei, au stat sutele, miile de oameni cu suflet de icoană care, cu zâmbetul pe buze și inimă de Dumnezeu, bună și caldă ca pâinea din vatră, au încurajat-o cu fapte, gesturi și vorbe rostite apăsat și fără recurs: Suntem cu tine, Lia! Vei învinge! Iar Lia, pentru că iubea viața cu pasiune și parcă pentru a nu-i dezamăgi pe toți binefăcătorii ei, a luptat. Până la capăt.

Asta nu e vârstă să mori. E vârsta când fiecare respirație și fiecare bătaie a inimii vestesc bucuria vieții, a dragostei, a gândului că următorii zeci de ani îți vor fi buni prieteni, martori admirabili ai împlinirilor tale. E vârsta la care, ca femeie, te visezi mireasă, purtată în brațe de omul căruia i te-ai dăruit. Vârsta la care simți că peste nu mulți ani vei strânge matern la piept un copil. Copilul tău.

Nu vreau să mă gândesc la cât de istovitoare și dureroase i-au fost ultimele luni și ultimele zile. Și nici nu vreau să mă gândesc la câtă suferință lasă în inimile părinților ei. Nu știu cine rânduiește lucrurile în lume. Dar pentru Lia nu le-a rânduit. Dumnezeu să o odihnească-n pace!

• Distribuie:
• Distribuie
•