[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

MĂSURĂ ÎN PIEŢE ŞI TÂRGURI

Măsură în pieţe şi târguri. În contextul în care se apropie sărbătorile pascale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş anunţă că a fost întocmit un program de lucru care îi include pe toţi medicii veterinari din instituție.

Până pe 7 aprilie 2018 va fi verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, din pieţele agroalimentare și din unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi va fi sancţionată orice încălcare a prevederilor legislaţiei din domeniu.

930 x122 grota rece
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

De asemenea, s-a decis asigurarea permanenţei la nivelul DSVSA Argeş, al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale în perioada menţionată, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate sanitar veterinar programul de lucru în perioada respectivă va fi următorul: luni-vineri între orele 8:30 și 17 şi sâmbătă şi duminică între 8 şi 14:30. Sesizări se pot face non-stop la numărul de telefon 0248.211.199, precizează DSVSA Argeş.

570×90 MAIA
263×587 grota rece