930×122 senatori-01 psd

măști de protecție

LEGEA MĂŞTILOR GRATUITE, VOTATĂ

Legea privind distribuirea măştilor, gratuit, a fost votată în Camera Deputaţilor şi va ajunge la preşedintele Iohannis pentru promulgare.

Citiți și: Încă o țară revine la măștile de protecție!

Beneficiarii ar urma să primească gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, dacă îndeplinesc una dintre condiţiile următoare: persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Mecanismul de funcţionare prevede ca autorităţile publice locale să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Citiți și: În loc de amenzi, piteștenii au primit măști de protecție

Mai multe detalii, AICI

(Foto: Descriptiv)

 

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)