Punct de atracţie important din Argeş, se închide pentru lucrări de amploare, programate pentru o perioadă de 16 luni
Cetatea Poenari, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţ, va fi reabilitată. Se vor efectua lucrări de conservare și consolidare, anunţă CJ Argeş.

- CJ Argeș, reacție după degradarea Cetății lui Vlad Țepeș la un an de la inaugurare și 5 mil € investiți
- ȘOC la Cetatea Poenari! Investiție de 5 milioane €, dar zidurile „se macină” la doar un an de la redeschidere
- Anunțul așteptat de toți turiștii a fost făcut: Se întamplă mâine, 27 mai, la Cetatea lui Vlad Țepeș
„Pentru prima dată de la intrarea în administrarea Consiliului Județean Argeș, Cetatea Poenari va intra într-un amplu program de conservare și reabilitare. Astăzi, 8 noiembrie 2021, a fost predat amplasamentul firmei care a câștigat proiectul Consiliului Județean Argeş, finanțat din fonduri europene, privind Conservarea și consolidarea Cetății Poenari Argeș. Din acest motiv, începând de astăzi, timp de 16 luni, cetatea domnitorului Vlad Țepeș, Cetatea Poenari va fi închisă pentru turiști.
Cetatea Poenari este printre cele mai importante obiective turistice din Argeș. În vremuri normale, la Cetatea Poenari urcau peste 100.000 de turiști pe an, iar în 2020, în ciuda restricțiilor impuse de pandemia de COVID, au fost în jur de 80.000 de turiști. Pe perioada execuției lucrărilor, accesul turiștilor va fi restricționat. Proiectul pe care îl avem acum va contribui la dezvoltarea comunității, prin creșterea atractivității turistice și investiționale și prin revitalizarea economică și social-culturală”, a declarat vicepreședintele Consiliul Județean Argeş, Marius Nicolaescu.
În luna iulie a fost semnat contractul de proiectare și execuție. Licitația a fost câștigată de asocierea firmelor: SC EURAS SRL – SC ARHING SRL. Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA”, precizează CJ Argeş într-un comunicat.
Despre Cetatea Poenari
Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Țara Românească și Moldova (sec. XIII-XV) din necesitatea de a apăra independența obținută dar și datorită pericolului turcesc.
Cetatea Poenari, proprietate a Judeţului Argeş, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanță naţională și internaţională) – cod LMI AG-II-a-A-13507.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





