- Publicat de: ePitești
- 19-02-2023, ora 21:07
- Știri
Reguli noi la divorț!
Noi reguli la divorț!
Citiți și: Reguli șocante impuse la bloc! Ce restricții îi revoltă pe locatariRegulile stabilirii numelui după desfacerea unei căsătorii prin divorț s-ar putea schimba pe viitor, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbaterea senatorilor, anunță Avocatnet.ro.
Astfel, soții vor putea reveni la numele de la naștere, nu doar la cel avut înainte de căsătorie, ca acum.
Citiți și: Se schimbă regulile! Proprietarii vor fi obligați din ianuarieAceastă schimbare va fi utilă, în special, celor care nu se află la primul divorț.
Viitoarea lege va stabili că, dacă nu intervine o înțelegere sau instanța nu-și dă încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va putea opta pentru numele pe care l-a avut înainte de căsătorie sau pentru numele dobândit la naștere.
Acum, Codul civil prevede că, în lipsa unei înțelegeri sau în cazul în care instanța nu a dat încuviințarea ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, fiecare dintre foștii soți va purta numele avut anterior căsătoriei.
Foto: descriptiv