Kaia 930 x 120

Clinicile Dentare Dr. Leahu din Pitești

Pitești. Cea mai mare tranzacție a anului în domeniul sănătății

Pitești. Cea mai mare tranzacție a anului în domeniul sănătății

Citiți și: Pitești. Inaugurare la Clinica Regina Maria

Rețeaua de sănătate Regina Maria semnează cea mai mare tranzacție a anului de pe piața serviciilor medicale, se arată într-un comunicat de presă.

Rețeaua anunță preluarea pachetului majoritar din Clinicile Dentare Dr. Leahu, liderul pieței de stomatologie, prezent în 13 orașe din țară, cu 169 de cabinete, în 19 clinici, inclusiv în Pitești.

Citiți și: S-a vândut Muntenia Hospital!

În urma tranzacției, Dr. Ionuț Leahu păstrează o participație de 49%, iar fondul de private equity Morphosis Capital iese din acționariatul furnizorului de servicii stomatologice.

Rețeaua de clinici stomatologice fondată și condusă de Dr. Ionuț Leahu de mai bine de un deceniu a înregistrat în 2022 venituri de peste 26 milioane euro (132 de milioane de lei), în creștere cu 31% față de anul precedent.

Clinicile Dentare Dr. Leahu reunesc o echipă de 500 de angajați, dintre care 200 de medici și specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală. Rețeaua dispune și de propriul centru de instruire pentru medici specialiști, medici rezidenți și asistenți medicali. Peste 5.000 de pacienți trec lunar pragul clinicilor de stomatologie.

Prezentă în cele mai importante orașe ale țării: București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași, Sibiu, Constanța, Oradea, Craiova, Galați, Turda, Ploiești și Pitești, Clinicile Dentare Dr. Leahu dețin și un portofoliu de 17.000 de abonamente dentare.

În urma tranzacției, Clinicile Dentare Dr. Leahu vor opera ca divizie de sine stătătoare în cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA, iar Dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator, va păstra atribuţiile de management.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90