- Publicat de: ePitești
- 22-06-2023, ora 8:38
- Știri
Lovitură pentru milioane de consumatori!
Lovitură pentru milioane de consumatori!
Citiți și: Premieră în România: ANPC recuperează sume record în favoarea consumatorilor nemulțumițiMai mulți parlamentari propun, printr-un proiect legislativ pus în această săptămână în dezbatere publică la Senat, ca țigaretele electronice și nu numai să fie considerate similare produselor din tutun, iar inhalarea emisiilor eliberate de acestea să fie considerată fumat.
Astfel, reglementările legale privind fumatul, inclusiv interzicerea acestuia în toate spațiile publice închise, se vor aplica și țigaretelor electronice, produselor din plante pentru fumat sau narghilelelor fără tutun.
Citiți și: Țigările electronice, interzise în toate spațiile publice închise! Sancțiuni recordAcum, potrivit legislației din domeniu, prin fumat se înțelege doar inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe.
În tot cazul, Legea 349/2002 interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, astfel că și utilizarea de țigări electronice va fi considerată fumat și va fi interzisă în spațiile publice amintite.
În plus, se va interzice în mod expres vânzarea către minori, pe lângă produsele din tutun, și a produselor similare, adică inclusiv a țigărilor electronice.
Prin proiectul de față se urmărește, de asemenea, și interzicerea reclamei, promovării și a campaniilor de sponsorizare pentru toate produsele din tutun, inclusiv pentru țigările electronice.
Este vizată interzicerea utilizării țigărilor electronice în spațiile publice închise și promovarea acestora, deoarece, potrivit inițiatorilor, “nivelurile de nicotină și gudron sunt aproape similare cu cele din țigările din convenționale.
Studiile in vitro arată că inhalarea produselor de tutun încălzit determină remodelare bronșică, cresc stresul oxidativ și inflamaţia bronșică.
Impactul asupra funcției endoteliale vasculare este similar cu cel al țigărilor convenționale.
Produsele din tutun încălzit sunt înalt adictive și carcinogene”.