263×587 MAIA

Consumatorii vor primi bani dacă furnizorii de energie electrică și gaze citesc contoarele cu întârziere

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică două proiecte de ordin, care vor obliga furnizorii de energie electrică și gaze naturale să acorde compensații în bani consumatorilor, în cazul în care nu respectă termenul de citire a contoarelor.

Mai exact, cele două proiecte de ordin vizează, potrivit unui comunicat recent al ANRE, modificarea standardelor de performanță ce trebuie îndeplinite de către operatorii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Ambele prevăd acordarea de compensații bănești consumatorilor, în sumă fixă de 100 de lei, dacă distribuitorii nu respectă obligația de a citi contoarele în termenul legal.

Intervalul de măsurare a consumului este cel prevăzut în contract, însă nu poate depăși șase luni în cazul energiei electrice, iar în cazul gazelor naturale, nu poate fi mai mare de trei luni.

Foto descriptiv

570×90 LA COCOS
imm 263×587