SRI recrutează!
Serviciul Român de Informații continuă programul de recrutare a viitorilor specialiști prin intermediul universităților de stat, unde, în sesiunea de admitere din acest an, sunt disponibile 116 locuri dedicate.
Tinerii admiși vor urma cursurile unor facultăți de prestigiu, iar în paralel vor beneficia de pregătire militară și de formare în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”.
În premieră, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a rezervat locuri pentru viitori angajați ai SRI la Facultatea de Informatică, în timp ce Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” continuă programul început în urmă cu cinci ani.

Cine poate candida
Selecția începe înaintea examenului de admitere și include interviuri, evaluări psihologice, verificarea cunoștințelor de limbi străine și examen medical.

SRI recrutează!
Candidații trebuie să aibă cel mult 23 de ani, minimum media 8 la purtare pe durata liceului și cel puțin nota 7 la examenul de Bacalaureat.

De asemenea, nu trebuie să aibă condamnări penale, să facă parte din organizații interzise de lege, iar cei înscriși într-un partid politic trebuie să renunțe la această calitate după admitere.
Specializări și angajament după absolvire
Studenții vor urma programe în domenii precum informatică, automatică, calculatoare, electronică, securitatea informației, inteligență artificială, cloud computing și procesarea limbajului natural.
Potrivit SRI, aceste parteneriate au rolul de a pregăti specialiști în domenii esențiale pentru activitatea instituției.
După finalizarea studiilor, absolvenții își asumă obligația de a lucra cel puțin zece ani în cadrul Serviciului Român de Informații.
Sursa: protv.ro













