Deputatul Mihai Deaconu, preşedintele interimar al PP-DD Argeş, primeşte o grea lovitură din partea unor membri de bază ai partidului, care au decis să părăsească această formaţiune politică.
Este vorba de cei 19 membri ai Biroului Executiv Local al PP-DD Câmpulung Muscel, care au hotărât să demisioneze în bloc, acuzându-l pe Deaconu de presiuni.
„Considerăm că începând din luna octombrie 2013 întreaga activitate a PP-DD Argeş, după cum şi a organizaţiilor locale, a fost subscrisă unui singur obiectiv: deputatul Mihai Deaconu trebuie să devină preşedintele PP-DD Argeş! Păgubosului dicton cine nu este cu noi este împotriva noastră i-a fost adăugat un altul, cel puţin la fel de păgubos: ce nu poţi controla distruge!. Nu a contat că cei doi consilieri (n.r. – apropiaţi ai lui Deaconu) au candidat şi au fost învinşi în alegerile interne, ci doar faptul că ei sunt „executanţi docili”. Prin urmare, a făcut tot ce i-a stat în putinţă să forţeze includerea lor în conducerea organizaţiei.
(…) Am decis să părăsim cu fruntea sus arena politică, cu demnitate şi mândrie, convinşi fiind că gestul nostru va fi înţeles şi urmat de către toţi cei care ne-au susţinut.”, se arată într-o scrisoare transmisă de demisionari redacţiei noastre.












