pizzeria sapori  930 122

constantin

VICEPREMIERUL DANIEL CONSTANTIN A VOTAT LA ŞCOALA LA CARE A FOST ELEV

Deputat de Piteşti şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar şi vicepremier, Daniel Constantin (liderul PC la nivel naţional) şi-a găsit astăzi timp să ajungă în municipiul reşedinţă de judeţ al Argeşului.

Citiți și: Argeș. Și-a amenințat și bătut fiica și soția

Constantin a venit cu soţia sa şi cei doi copii ai lor, mergând să voteze la școala „Nicolae Simonide” (Nr. 1) din zona Ceair. Vicepremierul a fost elev al acestei unităţi de învăţământ şi a spus că revine de fiecare dată cu plăcere aici. El a fost însoţit şi de prefectul de Argeș Mihai Oprescu, de primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, şi de liderul filialei județene a Partidului Conservator, Ion Cornel Lazăr.

„România este la răscruce în acest moment. Fie continuăm cu un regim care a dezbinat şi a promovat ura, fie alegem un alt drum, al normalităţii, al unei ţări în care oamenii mai şi zâmbesc. Am ales să votez în Piteşti pentru că acesta este oraşul meu de suflet. Am venit cu familia pentru că ţin foarte mult la ea. Mi-aş lua şi copiii la birou cu mine, dar nu se poate!”, a declarat Daniel Constantin.

Citiți și: O FEMEIE DIN ARGEȘ A MURIT DUPĂ CE A VOTAT

În această seară Constantin se va afla în Bucureşti, alături de staff-ul de campanie al candidatului Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, pentru a aştepta rezultatele primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)