HerasMed (930 x 122 px)

alde

TUDOR PENDIUC: „MUNICIPIUL PITEȘTI ESTE CARTEA MEA DE VIZITĂ”

Tudor Pendiuc: „Municipiul Pitești este cartea mea de vizită”.

Citiți și: Decizie tranșantă! Ce se întâmplă cu destinul lui Pendiuc

„Candidat pentru funcția de senator din partea ALDE, Tudor Pendiuc este argeșeanul cu cea mai mare experiență în administrație. A absolvit cu brio două facultăți, Informatică și apoi Matematică, și a fost un informatician apreciat până în anul 1990, atunci când a devenit viceprimar al municipiului Pitești. În anul 1991 a fost numit subprefect al județului Argeș. Ȋn anul 1992 a fost ales primar, iar de atunci a ocupat această funcţie fără întrerupere, 6 mandate, până în iunie 2016, fiind reales de piteşteni la fiecare 4 ani. Tudor Pendiuc se confundă, practic, cu istoria ultimilor 24 de ani ai Piteştiului. Fața oraşului s-a schimbat în acest timp în mod semnificativ. Se poate spune că Piteştiul reprezintă un model de succes, mai ales din punct de vedere al atragerii de fonduri europene şi al realizării unor investiţii de anvergură. La acestea se adaugă multe proiecte cu bani de la bugetul local.

A inițiat și a susținut proiecte importante pentru întregul județ, nu doar pentru Pitești, printre acestea numărându-se construirea Bibliotecii Județene Argeș, extinderea Muzeului Județean, construirea Universității de Stat din Pitești și a Universității „Constantin Brâncoveanu”, construirea Eurogării din Pitești și a pasajului Podul Viilor și multe altele.

Citiți și: Pitești. Decizie de ultim moment pentru Tudor Pendiuc! Iese sau nu din închisoare

Tot datorită lui Tudor Pendiuc, Piteștiul are echipă de baschet de Liga 1, pistă de atletism certificată (pe care se desfășoară anual competiții europene și internaționale), baze de agrement moderne, Bazin Olimpic modernizat și un patinoar artificial.

Construirea de școli, grădinițe și biserici și amenajarea de parcuri, zone verzi și locuri de agrement au reprezentat o preocupare permanentă pentru primarul Piteștiului, drept dovadă stând parcurile Lunca Argeșului, Trivale, Tineretului – Craiovei, Expo-Parc, Prundu, Ștrand, dar și locurile de joacă din toate cartierele. De altfel, Tudor Pendiuc a arătat întotdeauna o grijă deosebită pentru copii și tineri: a fost primul primar din România care a premiat performanța: le-a oferit premii elevilor olimpici și elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și a inițiat o tabără anuală în Serbia, la care participă elevii cu rezultate deosebite la învățătură. La inițiativa lui a luat ființă Consiliul Local al Elevilor. Tudor Pendiuc a dus Piteștiul în Cartea Recordurilor: în cadrul manifestării Simfonia Lalelelor a avut loc un dans sincron la care au participat un număr impresionant de oameni. A făcut din Simfonia Lalelelor cea mai frumoasă și cunoscută manifestare dendro-floricolă, culturală și socială din țară.

A înființat Filarmonica Pitești, a inițiat festivalul național de muzică lăutărească veche „Zavaidoc”, festivalul de muzică folk, precum și manifestarea ,,Zilele Municipiului Pitești’’, un eveniment îndrăgit de piteșteni de toate vârstele. A modernizat zona centrală a municipiului Pitești, principalul punct de atracție fiind fântâna muzicală.

Tudor Pendiuc este primul primar din țară care a oficiat căsătorii în noaptea de Revelion, ideea lui fiind preluată de alți primari, astfel că a devenit o modă în România să spui „DA!” în noaptea dintre ani. A venit permanent în sprijinul tinerilor și familiilor și a construit locuințe sociale pentru aceștia.

A premiat ani la rând cuplurile care aniversau 50 și 60 de ani de căsătorie neîntreruptă, inițiativă care a fost preluată de majoritatea primarilor din țară, și a înființat în aproape toate cartierele din oraș cluburi pentru pensionari.

Ȋn premieră națională, serviciile publice oferite cetățenilor de Primăria municipiului Pitești au fost certificate în anul 2000 prin obținerea standardelor de calitate ISO 9002.

A inițiat și a extins relațiile internaționale în domeniul administrației publice, educației, culturii și al dezvoltării economice, astfel că Piteștiul este înfrățit acum cu 15 orașe din toată lumea.

Tudor Pendiuc este, de asemenea, un promotor al curentului unionist, fiind primul și, de altfel, singurul om din administrația județului Argeș care a contribuit semnificativ la realizarea Podului de flori de peste Prut. Ȋn fiecare an în Pitești s-au organizat manifestări cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România.

Pentru tot ce a făcut pentru Pitești, pentru proiectele și inițiativele de îmbunătățire a legislației privind administrația publică, Tudor Pendiuc a fost desemnat ,,Cel mai bun primar din țară” și ,,Cel mai activ primar la nivel național’’. Mai mult decât atât, a fost decorat de doi președinți ai României: în anul 2011 cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de „Ofițer”, acordat de domnul Traian Băsescu, și în anul 2004 cu Ordinul Național ,,Pentru merit’’ în grad de ,,Cavaler”, oferit de domnul Ion Iliescu.”, potrivit echipei de campanie a candidatului Tudor Pendiuc.

555×222  MAIA
eurial 570×90