Bucurie in pozitie de drepti, cu popi si coliva

Pana si de ziua nationala suntem ca un cor de bocitoare. Nu iesim din tiparul ceremoniilor in pozitie de drepti. Soborul de preoti si leganarea platoului cu coliva sunt si ele obligatorii. Rigizi si mecanici, ipocriti adeseori, depunem coroane, jerbe si buchete de flori la monumente si cruci ale eroilor nostri. In zilele in care normal ar fi ca pe buze sa ne stea un zambet sanatos, bucuria ne este, oficial, interzisa.

De-a lungul istoriei, si pentru mai binele Frantei sau al Americii, de pida, au murit oameni. Francezii si americanii fac, insa, din celebrarea zilelor lor nationale motiv de solidaritate si de satisfactie, iar nu inmormantari. Nu sunt falsi, ca noi. Traiesc dezinvolt mandria apartenentei la popoare mari, fara festivitati mincinoase. Cu trecutul lor sunt respectuosi, dar nu cu dedicatie, nu dupa program, de la fix pana la si jumatate. N-am vazut ca la ei popimea sa dea navala sa planga cu lacrimi de crocodil pe mormintele bravilor lor inaintasi.

Am primit recent programul pe care oficialitatile din Pitesti l-au pus la cale pentru 22 decembrie. Autoritatile ne-au pregatit iarasi o zi ca de doliu, cu ceremonie militara si religioasa pentru „comemorarea eroilor revolutiei”. Din program nu lipsesc slujba popilor si depunerea de coroane. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, 22 decembrie 1989 este ziua eliberarii de comunism, de ce ni se impune un registru atat de deprimant? De ce?

Sa nu fiu inteles gresit. Consider firesc ca memoria celor care au murit pentru idealuri nationale, pentru principii si libertate sa fie cinstita si in felul acesta. Dar deja este prea mult. Se exagereaza. Nu exista aniversare, una singura, a momentelor importante din istoria noastra careia sa nu-i dam caracter funerar. Nu mai sarbatorim nimic, dar comemoram totul.

Fiecare zi semnificativa pentru natiunea romana este tratata ca o sarcina de serviciu. Oficialii vin la eveniment, asculta cu rabdare imnul, depun coroanele de flori comandate de secretara cu decolteu, se inchina, dupa care, multumiti ca au bifat un punct de pe agenda lor de lucru, se retrag care incotro. Nimic emotionant. Numai rutina. Numai pentru poza. De atat suntem in stare? Atat de previzibili am ajuns? Nu putem mai mult?

Concluzia? Nu stim, mai bine spus, nu putem a ne bucura laolalta. Nu avem sentimentul bucuriei colective, sincere, din suflet. Si pentru ca nu-l avem, ingropam fiecare sarbatoare nationala in festivisme reci si liniare. Cu popi, coliva, prefect, primar, parlamentari, consilieri, politicieni si birocrati. Suntem o natiune trista pana si in putinele ocazii cand ar trebui sa sarbatorim.

mihaipaulcodunas@yahoo.com

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!