Romanul Provizorat este ultimul roman scris de autoarea Dimineţii pierdute, Gabriela Adameşteanu. L-am citit de ceva timp, dar trebuie să ai o anumită dispoziţie când scrii, aşa ca am tot amânat această cronică. Am amintit de renumitul ei roman care a făcut epocă în perioada comunistă pentru că se aseamănă prin tematică şi atmosferă..

Provizorat este un roman situat cam la sfârşitul deceniului 7, corespunzând cu perioada studenţiei mele, deci foarte apropiată. Romanul are o puternică tentă autobiografică, personajul principal fiind o scriitoare în devenire Letiţia Arcanu, cu numele de scriitoare Lelia Arcaşu.

Letiţia este angajată într-o relaţie adulterină cu Sorin Olaru, coleg de serviciu la o editură de la Casa Scânteii. Letiţia este căsătorită cu un lector universitar Petru Arcan, care predă filosofie, cam ideologizat comunistă. A avut o căsătorie cu Manuela, o fiinţă rasată şi dominatoare, rămasă între timp în Occident. Petru este un tip din popor, cu un bun dosar, chestiune extrem de problematică în privinţa Letiţiei şi de asemenea pentru Sorin.

Sorin şi Letiţi provin din burghezia interbelică, Sorin având rudele implicate adânc în mişcarea legionară, iar cele ale Letiţiei în administraţia antonesciană. Pentru că era vremea dosarelor. După o scurtă liberalizare post-dejistă, Ceauşescu începuse să pună preţ din nou pe activişti şi dosarele de cadre cu prelungiri securiste contau foarte mult. La cadre încă mai lucra Galocik, cu origine etnică incertă, dar dedicat cui trup şi suflet bolşevismului şi suspicios cu orice etnic român. El va fi înlocui cu un securist de sorginte ceauşistă, mult mai naţionalist şi xenofob.

Toţi intelectualii vremii sunt preocupaţii, ca şi românii de azi să-şi ia lumea în cap! Atunci din cauza lipsei de libertate. Petru, care pare un stâlp al regimului, din cauza că observă că are o carieră compromisă, din cauza Manuelei şi a dosarului Letiţiei este terorizat de idea părăsirii României şi după ce-şi violează soţia, pleacă lăsându-i un bilet în drum spre aeroportul spre liberate.

Relaţia Letiţiei cu Sorin este foarte discretă Sorin fiind bănuit de tendinţe homosexuale. În pofida dosarului, Sorin vrea să parvină în nomenclatura comunistă. Letiţia, o fiinţă fragilă vrea să devină scriitoare, relaţia cu soţul ei fiind cam de convenienţă, fiind şansa să rămână în Bucureşti unde să-şi satisfacă ambiţiile literare.

În prospera Românie a jumătăţii anilor ’60 lumea îşi permită un vag consumism, care pare palid şi sărăcăcios comparat cu abundenţa de azi, am numărat la Auchan vreo 30 de feluri de cafea! Asta este imaginea pregnantă care mi-o reamintesc şi eu ca făcând parte din fabuloasele mele amintiri studenţeşti.

Romanul este de fapt istoria degradării relaţiei dintre Sorin şi Letiţia, limbajul fiind decontractat, şi m-a surprins pozitiv lipsa de pudoare, specifică limbajului comunist, în privinţa celor legate de sexualitate.

Un roman foarte bun care ar trebui dezbătut, pentru că şterge impresia nostalgică a unora pentru timpurile rele ale comunismului în România şi dezvăluie latura profund distructivă asupra personalităţii umane şi a liberei ei expresii.

Comunismul a fost un lucru profund rău şi cunoaşterea adevărurilor despre el este mai necesară ca oricând mai ales acum când o guvernare profund ineptă şi ipocrită determină pe unii la nostalgii absolut aberante.

• Distribuie:
• Distribuie
•