Această carte care este un lung interviu luat istoricului Neagu Djuvara de către publicistul George Rădulescu. Cartea am devorat-o într-o după amiază. În ea istoricul dezvăluie amănunte inedite din viaţa prodigioasă a acestui ultim aristocrat român în viaţă.

Nea Djuvara are o educaţie exclusiv franţuzească cu excepţia câtorva ani petrecuţi în şcoli primare româneşti. Asta nu l-a împiedicat să fie un ardent patriot român exprimat de toate cărţile pe care le-a scris.

Eu l-am descoperit la sfârşitul anilor ’80 când susţinea o rubrică privind istoria la BBC, post care, din motive personale, începusem să-l audiez alături de Europa Liberă. De fapt, tot aşa intelectual l-am descoperit pe un alt aristocrat, pe conu’ Alexandru Paleologu. Acesta susţinea într-un articol dintr-o publicaţie literară existenţa elitelor, lucru violent contrazis de realitatea comunistă îngrozitoare a epocii de final al comunismului. Am avut ulterior onoarea să-l cunosc personal şi să mă bucur de prietenia lui Alexandru Paleologu. Şi într-adevăr oameni precum Paleologu şi Djuvara aveau ceea ce lipsea oamenilor pe care îi cunoşteam în mod obişnuit  adică un anume tip de educaţie şi comportament, pe care nu le mai întâlnisem anterior.

Neagu Djuvara a avut, într-un fel avantajul să nu mai fie în contact cu realităţile româneşti, pe întreaga perioadă comunistă. Şi constatările domniei sale sunt îngrozitoare, pe noi care le trăiam obişnuit nu le realizam. Era în primul rând degradarea şi vulgarizarea absolută a limbajului, alături de limba de lemn care fusese folosită de activiştii comunişti. Djuvara a constatat şi dispariţia definitivă a vechii burghezii româneşti, constatând dispariţia numelor cu terminaţia escu, preluat de tânăra burghezie românească în secolul XIX de la boierime. Aceasta era o particulă aristocratică, cum ne explică chiar Neagu Djuvara.

Aş vrea să spun că am citit şi cumpărat toate cărţile istoricului, cu activitate fabuloasă la o vârstă matusalemică.  Cartea interviu ne descoperă cum trăia o familie de aristocraţi români, scăpătaţi şi lipsiţi de resurse după marea reformă agrară din 1921. Neagu Djuvara a avut cu adevărat noroc atunci când mama lui împreună cu copiii a reuşit să părăsească capitala Rusiei Petrogradul (Sankt Petersburg rebotezat) chiar de 7 noiembrie 1917 în drum spre Helsinki.

Şi un adevărat noroc a fost când tânărul diplomat Neagu Djuvara părăsea România chiar pe 23 august 1944, scăpând de teroarea comunistă, care a distrus şi omorât toată elita României.

Acest noroc ni l-a readus pe Neagu Djuvara înapoi acasă în 1990, unde a desfăşurat o prodigioasă activitate istorică şi literară. Cartea are parte şi de o prefaţă a lui Andrei Pleşu, care are la activ un alt excelent portret făcut aristocratului rămas în România, Alexandru Paleologu. De asemenea este de rem,arcat postfaţa măgulitoare făcută de tânărul istoric şi diplomat Mihai Răzvan Ungureanu.

• Distribuie:
• Distribuie
•