pizzeria sapori  930 122

consiliu

IUNIE.2013_Consiliu.006

EFECTUL SCANDALULUI „AUTOBUZUL”: UN CONSILIER LOCAL A DEMISIONAT!

După şedinţa furtunoasă de Consiliu Local privind transportul în comun în Piteşti primarul Tudor Pendiuc şi-a manifestat nemulţumirea față de absenţa a trei colegi de-ai săi de la PSD, consilieri care ar fi putut înclina balanţa în favoarea prelungirii contractului de asociere dintre Publitrans şi firmele CNCD şi Girexim.

Citiți și: Pitești. Cade primul cap! Directoarea unei instituții importante: „Închei astăzi!”

Iată că efectele nu au întârziat să apară. Anitte Ionescu, unul dintre aleşii PSD absenţi, şi-a dat demisia în această săptămână din Consiliu. Ionescu declară, însă, că motivele care au stat la baza gestului său nu au legătură cu şedinţa de la care a absentat din cauza programului încărcat de la serviciu. „Sunt motive personale.”, afirmă deja fosta consilieră, care lucrează ca director la CEZ. Demisia sa va fi validată în prima şedinţă de Consiliu Local, iar în locul ei va veni următorul candidat de pe lista USL depusă la Biroul Electoral în 2012: Ionuţ Popescu (PSD), angajat la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară.

Ceilalţi doi consilieri care au absentat sunt avocaţii Gabriela Zoană şi Nicolae Zărnescu, aceștia declarând că aşteaptă judecata partidului.

Citiți și: Exclusiv. Breaking – Lasconi: Vă rog să luați act de demisia mea! Îmi e scârbă!

HerasMed (555 x 222 px)
570×90-epitesti PNL