Pitești: Noi impozite pentru aceste vehicule
Primăria Municipiului Pitești a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitului pe mijloacele de transport pentru anul fiscal 2026.
Documentul vizează în special autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, precum și combinațiile de autovehicule — autovehicule articulate sau trenuri rutiere — folosite pentru transportul de marfă.
Conform proiectului, pentru anul 2026 se propune indexarea sumelor din Codul fiscal în funcție de cursul euro valabil la 1 octombrie 2025, de 5,0806 lei, precum și stabilirea unei cote adiționale de 20% la impozitul pe mijloacele de transport, menită să sprijine programele de dezvoltare economică, socială și de mediu ale municipiului.
Totodată, persoanele fizice și juridice care achită impozitul anticipat până la 31 martie 2026 vor beneficia de o bonificație de 10%.
Pitești: Noi impozite pentru aceste vehicule
Proiectul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pitești, iar cetățenii pot transmite propuneri, sugestii sau opinii scrise în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunțului.
Acestea pot fi depuse prin e-mail la adresa primaria@primariapitesti.ro sau direct la sediul instituției – Compartimentul Relații Publice, din Bulevardul Republicii nr. 71.
Reprezentanții administrației locale subliniază că măsura urmărește alinierea la standardele europene și asigurarea resurselor financiare necesare pentru întreținerea infrastructurii rutiere și pentru dezvoltarea durabilă a orașului.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1083.jpeg)








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)


