930 x122 grota rece

budeasa

PROIECTE PENTRU BUDEASA

Proiecte pentru Budeasa. 2018 a fost pentru comuna argeșeană Budeasa un an al investițiilor. Banii necesari au provenit, în special, din alte surse decât bugetul local.

Citiți și: Femeie cu boală gravă, salvată în ultima clipă de intervenția a doi tineri polițiști

În luna aprilie, de exemplu, primarul Nicolae Mihail Rachieru (foto) a semnat un contract în valoare de 591.800 de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Budeasa Mare. Banii au fost obținuți prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

Au fost efectuate mai multe lucrări, fiind montată inclusiv o centrală termică pe gaz. Lucrările sunt finalizate în proporție de 99%, fiind achiziționate și dotările necesare. Elevii vor reveni în sălile de clasă în semestrul II al anului școlar în curs.

Citiți și: Argeș: Rămâi fără glas! Gestul neașteptat al unor angajați Lidl din București

Tot în 2018, în Budeasa au fost amenajate 3 locuri de joacă în satele Budeasa Mică, Budeasa Mare și Gălășești. Fondurile au fost obținute prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) și s-au ridicat la aproximativ 54.000 de euro, fără TVA.

Primăria Budeasa a mai depus un proiect la GAL pentru finanțarea investiției de modernizare și de dotare a terenului de fotbal din satul Gălășești.

O reușită a administrației locale din Budeasa în 2018 a fost obținerea de fonduri de la bugetul de stat în vederea construirii unui Centru Cultural în satul Gălășești. Lucrările de construcție vor demara în perioada următoare. De asemenea, în Budeasa s-a amenajat un spațiu special pentru un cabinet medical.

Vă reamintim că primarul comunei Budeasa a atenționat recent că, deși administrația pe care o conduce a reușit să atragă bani prin programe naţionale şi europene, cum ar fi PNDL şi PNDR, fondurile de la Centru nu sunt alocate ținând cont de adevăratele priorităţi ale localităților rurale.

”Ni se spune că apa şi canalizarea sunt prioritare, dar prin anumite programe europene – PNDR, de exemplu – se alocă bani pentru cultură, respectiv pentru cămine culturale. Ori, nouă ne-ar trebui mai mulţi bani pentru marea infrastructură, şi mai puţini pentru cultură!” Detalii, AICI.

Pentru 2019, prioritatea administrației locale din Budeasa o reprezintă extinderea rețelelor de apă și canalizare și modernizarea drumurilor.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90