- Publicat de: ePitești
- 17-12-2016, ora 19:36
- Știri
ARGEŞUL, ÎN DOLIU. A MURIT CONSTANTIN STROE
Argeşul, în doliu. A murit Constantin Stroe. Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi fost director general al Uzinei Automobile Dacia din Mioveni, s-a stins astăzi din viaţă la vârsta de 74 de ani.
Citiți și: Povestea neștiută de la Dacia Mioveni: O Uzină fără viitor?!La sfârșitul lunii trecute, pe 27 noiembrie, Stroe a fost internat şi, ulterior, operat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București după ce a suferit un grav accident vascular cerebral. Medicii i-au dat atunci puține şanse de supravieţuire.
Constantin Stroe s-a născut pe 24 martie 1942 în comuna Hulubeşti din judeţul Dâmbovița. Absolvent al Politehnicii București, și-a început cariera profesională în anul 1968, atunci când s-a angajat la Uzina de Automobile Pitești. A avansat pas cu pas, ajungând într-un final să ocupe funcția de director general al Uzinei.
De numele lui se leagă privatizarea de succes a Uzinei Dacia din Mioveni, uzină care de la preluarea sa de către Renault a devenit motorul exporturilor românești. În anul 2004 a fost decorat de statul francez cu distincția Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare. Opt ani mai târziu, în 2012, a fost decorat și de statul român, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. În anul 2014 a primit titlul de „Cetățean de onoare” al județului Argeș. Cunoscut și pentru implicarea lui din trecut în performanțele celui mai important club de fotbal din județ, Stroe acceptase recent să preia funcția de președinte de onoare al viitorului nou FC Argeș. Echipa ePitești transmite condoleanțe familiei. (Sursă foto 1: promotor.ro)