Centrul Piteștiului, un uriaș fast food. Astăzi a avut loc deschiderea Street Food Festival. Piteștenii au venit în număr mare pentru a participa la eveniment, eveniment culinar care se desfășoară în centrul orașului, din Piața Primăriei și până la Biblioteca Județeană.
Zeci de food truck-uri au împânzit zona centrală, pietonală, oferind la vânzare, printre altele, numeroase rețete de burgeri, de hot dogs, de tacos și burritos pregătite ca în Mexic, de paste italiano vero cu sosuri alese, de grills și barbeques ca în America, dar și de deserturi precum clătite, înghețată sau waffles.
Au fost amenajate în aer liber și spații speciale, cu mese și bănci din lemn, pentru cei care frecventează festivalul și vor să guste din varietatea de preparate.
Festivalul, care face parte din programul Zilelor Municipiului Pitești, va include și concerte, în zile diferite, dar toate de la ora 20, în Piața Primăriei: astăzi, 17 mai – Les Elephantes Bizares, pe 18 mai – Șuie Paparude, iar pe 19 mai – Jurjack, potrivit programului comunicat de Primărie (amănunte, AICI).
Piteştenii se vor putea bucura de festival, o premieră pentru orașul nostru, până luni, 21 mai, la ora 23.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)









