- Publicat de: ePitești
- 2-10-2015, ora 16:29
- Muzică
MUZICĂ DE PE 6 CONTINENTE LA FILARMONICA PITEȘTI
Filarmonica Piteşti vă invită ca joi, 8 octombrie, de la ora 19, să asistați la Casa de Cultură a Sindicatelor la un nou concert simfonic.
Citiți și: Instituție renumită din Pitești face angajări: Salarii de până la 7000 leiDirijorul Tiberiu Oprea, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, percuţionistul Doru Roman şi pianistul Sorin Petrescu vor reveni după doi ani în aceeaşi formulă pe scena Filarmonicii, alături de orchestra simfonică a instituţiei.
În program: Francis Poulenc – „Rapsodia neagră”, Radames Gnatali – „Două sambe” („Samba cancao” și „Samba batucada”), Earl Hatch – „Furioso” și „Vals”, Alice Gomez – „Mambo africano”, Nuri El Ruheibany – „Trei dansuri arabe” și Phil Coulter – „Suita irlandeză”. Cu alte cuvinte, muzică de pe șase continente!
Citiți și: Pitești. Momente deosebite, de neuitat, în Ștrand! Ce s-a întâmplat azi, e ISTORIA de mâine!Ion Bogdan Ştefănescu a debutat la 14 ani ca solist pe scena Ateneului Român. De atunci și până în prezent a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate, în Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia și Norvegia. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale de gen. A realizat de-a lungul anilor un număr impresionant de înregistrări la Societatea Română de Radio şi la Televiziunea Română, dar şi la societăţi de radio din străinătate.
Doru Roman a absolvit cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara şi ale Conservatorului de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca. Fost angajat al Operei Române din Timişoara, activează acum ca solist concertist la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Este membru al mai multor orchestre şi ansambluri din ţară şi din străinătate. De asemenea, conduce mai multe ansambluri din Timişoara, fiind şi profesor la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din orașul de pe Bega. A participat la numeroase festivaluri internaţionale în Germania, Elveţia, Anglia și Franţa. Ca solist, a susţinut concerte alături de orchestrele filarmonicilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Craiova, Braşov, Târgovişte și Piteşti.
După absolvirea studiilor la Liceul „Ion Vidu” din Timişoara şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Sorin Petrescu și-a desăvârșit tehnica în domeniul pianului la Weimar (Germania). Din 1982 este pianist la Filarmonica „Banatul” din oraşul său natal, în prezent fiind solist concertist. A fost distins cu numeroase premii la concursuri din ţară şi din străinătate, a participat la festivaluri naţionale şi în afara graniţelor ţării și a făcut înregistrări la radio, televiziune şi la casele de discuri. A concertat în Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Polonia, Ungaria, fosta URSS, China şi Taiwan. (Sursă foto: Filarmonica Pitești)