Contestația privind tergiversarea procesului civil

Oricare dintre părțile litigiului, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Contestația se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, iar acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

   • Munca la negru în România: Ce poate face un angajat când nu își primește drepturile
   • Drepturile patrimoniale ale salariatului în urma unui accident de muncă
   • Contractul de locațiune neînregistrat – un vid de executare pe cheltuiala proprietarului

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris, date sau alte informații rezultate din evidențele sale, necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Toate cele patru incidente procedurale implică, într-o măsură mai mare sau mai mică, nesocotirea de către instanță a obligației de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, atribute irefragabile ale termenului rezonabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Contestația privind tergiversarea procesului civil

Instanța își poate nesocoti această obligație fie prin neglijență în luarea unei măsuri care se impune față de un participant la proces sau față de terțe persoane ori autorități, care tergiversează cauza prin neîndeplinirea unei obligații judiciare, fie prin neobservarea unor termene sau obligații legale ce cad în sarcina directă a instanței.

Contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății.

Contestația se poate face și verbal, în ședință, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de ședință.

Contestatorul poate să renunțe la contestație oricând, până în momentul soluționării acesteia.

O nouă contestație poate fi introdusă oricând pe parcursul procesului de aceeași parte litigantă, dacă desfășurarea cauzei determină apariția unui nou incident procedural, interdicția de a reitera contestația referindu-se exclusiv la reiterarea motivului pentru care a fost formulată inițial.

O altă parte litigantă își poate însuși contestația retrasă de cel care a formulat-o inițial, nefiind, în acest caz, în prezența unei reiterări.

În nicio situație nu se va dispune suspendarea soluționării cauzei.

Atunci când contestația sau plângerea a fost făcută cu rea-credință, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestației sau plângerii.

Av. Dr. Cristina Lețu – https://www.cristinaletu.ro/