Perimarea constă în stingerea/încetarea procesului în faza procesuală în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din culpa părții, în tot timpul prevăzut de lege.
Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea nu a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
Acestea reprezintă ipoteze în care lăsarea în nelucrare a cauzei nu este rezultatul culpei părții, cum sunt:
-
Procesul a fost suspendat pentru lipsa părților, fără a se observa că una dintre acestea solicitase judecarea în lipsă;
-
Procesul a fost suspendat cu omiterea faptului că o parte nu era legal citată, astfel încât nu s-a dispus din oficiu refacerea procedurii de citare;
-
Procesul a rămas în nelucrare (ipoteză ce, de asemenea, nu se datorează culpei părții) ulterior admiterii cererii de strămutare, a declinării de competență ori după înregistrarea în termen a cererilor de apel sau de recurs, în toate aceste cazuri dosarul cauzei trebuind să fie transmis din oficiu către instanța competentă.
Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Astfel, data la care s-a dispus suspendarea judecății va constitui momentul de referință, de la care va începe calculul termenului de perimare.
Perimarea afectează toți participanții în proces, indiferent de calitatea procesuală a acestora, în virtutea principiului indivizibilității procesului civil.
Perimarea este constatată fie din oficiu, fie la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Perimarea cererii de chemare în judecată
Deși perimarea operează ope legis, în vederea producerii efectelor sale aceasta trebuie constatată de către instanța de judecată, care va proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru perimarea cererii.
Această verificare se face cu asigurarea principiului contradictorialității.
Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședință publică.
Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.
Constituind un incident procedural ce apare în cursul judecății, competența de soluționare a excepției perimării revine instanței învestite cu soluționarea cererii principale ori, după caz, căii de atac în legătură cu care a fost ridicată excepția.
În ipoteza în care, în aceeași zi, se înregistrează atât o cerere privind constatarea perimării, cât și un act procedural ce întrerupe curgerea termenului respectiv, fără a putea fi stabilită ordinea în care au fost acestea înregistrate, îndoiala va profita părții ce urma a fi sancționate, prevalând actul cu efect întrerupător.
Dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o hotărâre ce poate fi atacată odată cu fondul procesului.
Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Hotărârea prin care se constată perimarea dezinvestește instanța de judecată și are ca efect stingerea procesului civil.
Av. Dr. Cristina Lețu – https://www.cristinaletu.ro/
