Minunea din Pitești! Ilinca, face la doar 7 ani ce alții doar visează!
La doar 7 ani, Ilinca, elevă în clasa I la Școala Gimnazială ”Ion Pillat”, din Pitești reușește să impresioneze o lume întreagă prin talent, grație și ambiție.
Deși încă la început de drum, parcursul ei artistic este deja remarcabil, îmbinând modellingul de înalt nivel cu pasiunea pentru muzică.
Primii pași în lumea modei
Ilinca a descoperit podiumul încă de la vârsta de 5 ani, iar de atunci drumul ei a fost unul plin de reușite.
În România, a urcat pe scene importante, participând la București Fashion Week, Cluj Fashion Week 2024, dar și la evenimente de gală precum iSucces, organizată de Oana Irimia, sau prezentări de modă din Mamaia Nord.

Un nume care cucerește internaționalul
Reușitele ei nu s-au limitat la podiumurile din România.
În 2024, a pășit în lumina reflectoarelor la Paris Fashion Week, iar în 2025 a urcat pe podiumul de la Cannes Fashion Week, impresionând prin eleganță și naturalețe.

Un moment memorabil a fost apariția sa pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, la premiera filmului francez „Tinere mame”, o experiență pe care puțini artiști, chiar și consacrați, o trăiesc.
Trofee și recunoaștere internațională
Anul 2025 i-a adus Ilincăi distincții importante.
În iunie, la Antalya, a obținut Grand Prix Toddler la competiția Future Fashion Faces World Kids, dar și trei premii speciale: Super Model of the Year, Photo Model și Evening Wear.
În perioada 31 august – 6 septembrie, a reprezentat România la concursul internațional “The Best Model of Universe”, organizat la Lloret de Mar – Barcelona, de către Rosario Stagno.

Aici, Ilinca a câștigat locul I – The Best Model of Universe România și locul III – The Best Model of Universe Europa, confirmând că este una dintre cele mai promițătoare tinere modele din generația sa.
Muzica – a doua mare pasiune
Dincolo de podium, Ilinca iubește muzica. Participă la festivaluri și concursuri din țară, unde impresionează prin voce și prezență scenică.
Chiar la competiția de la Antalya, în cadrul probei de talent, a îmbinat moda cu muzica, cântând pe scenă.

Recent, a lansat și un videoclip al unei melodii dedicate Maicii Domnului, lansare ce a coincis cu ziua sa de nume, pe 8 septembrie – Ilinca Maria.

O stea care crește frumos
Talentată, perseverentă și cu o energie cuceritoare, Ilinca demonstrează că vârsta este doar o cifră atunci când există pasiune și determinare.

Cu o familie care o sprijină și o comunitate artistică ce o apreciază, viitorul ei promite să fie la fel de strălucitor ca reflectoarele care o însoțesc pe scenă.





![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti.jpg)







