EcoMoto 930×122

flagrant

PIRANDE LA FURAT, PRINSE DE UN JANDARM ÎN AUTOBUZUL 2

În această după-amiază, în municipiul Pitești, un jandarm care se afla în timpul liber a surprins, în autobuzul nr. 2 cu direcția centru – Bascov, două femei care sustrăgeau o sumă de bani din buzunarul unui bărbat în vârstă de 69 de ani.

Citiți și: Flagrant delict! Tânăr de 25 de ani, fapte greu de imaginat

 

 

Citiți și: A vrut sa dea 1.000 € pentru a scapă de belele! Acum are altele și mai mari!

Jandarmul a reușit să rețină una dintre femei, domiciliată în comuna Bascov, și să solicite în sprijin un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu.

La fața locului a sosit în scurt timp echipajul de jandarmi, iar în urma verificărilor efectuate au găsit asupra femeii suma de 200 de lei, bani pe care bărbatul susținea că îi aparțin.

Pe numele femeii au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, art. 229 Cod Penal. Cercetările în acest caz au fost preluate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Pitești.

În final cei 200 de lei au fost returnați proprietarului de drept, acesta mulțumindu-i jandarmului aflat în timpul liber pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90