Kaia 930 x 120

cursuri online

PRECIZĂRI IMPORTANTE DE LA IȘJ ARGEȘ CU PRIVIRE LA CURSURILE ONLINE ȘI TV

Având în vedere suspendarea activităţii unităţilor de învăţământ din România în urma crizei declanşate de pandemie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a iniţiat numeroase demersuri pentru a veni în sprijinul continuării pregătirii tuturor elevilor.

Citiți și: BAC 2024, sesiunea de toamnă: Elev eliminat la un colegiu din Pitești

Alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi de unităţile de învăţământ, profesori şi parteneri educaţionali, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a demarat o serie de activităţi menite să pună la dispoziţia elevilor un parcurs educativ util şi eficient.

„Astfel, în colaborare cu postul local de televiziune Curier TV, GRATUIT, se desfăşoară proiectul TE AJUTĂM SĂ ÎNVEȚI! STAI ACASĂ!, destinat elevilor argeşeni din clasele terminale.

Citiți și: Pitești. Curs de aplicare gene false marca Profesional New Consult

În fiecare săptămână, prin intermediul postului TV mai sus menţionat, în zilele de miercuri şi vineri, în intervalul orar 18-20, elevilor din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a/a XIII-a le sunt prezentate, de către profesori argeşeni, lecţii din cadrul disciplinelor specifice de examen: limba şi literatura română şi matematică”, precizează inspectorul general al IȘJ Argeș, Dumitru Tudosoiu.

Programul lecţiilor este următorul:

-miercuri: între orele 18-19, limba şi literatura română (pentru clasa a VIII-a); între orele 19-20, matematică (pentru clasa a VIII-a);

-vineri: între orele 18-19, limba şi literatura română (pentru bacalaureat); între orele 19-20, matematică (pentru bacalaureat).

Aceste lecţii sunt transmise în reluare la Curier TV sâmbăta şi duminica, după cum urmează:

-sâmbătă: între orele 17-18, limba şi literatura română (pentru clasa a VIII-a); între orele 18-19, matematică (pentru clasa a VIII-a);

-duminică: între orele 18-19, limba şi literatura română (pentru bacalaureat); între orele 19-20, matematică (pentru bacalaureat).

De asemenea, IŞJ Argeş a obţinut pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ accesul GRATUIT, timp de 3 luni, la platforma educaţională completă Adservio, care să le ofere elevilor posibilitatea de învăţare continuă. Alte platforme puse GRATUIT la dispoziţia elevilor, pentru asigurarea studiului unitar, sunt Platforma 24edu şi Kinderpedia.

50.000 de lecţii online pentru toate nivelurile educaţionale

„În egală măsură, în ceea ce priveşte derularea cursurilor şcolare online la nivelul judeţului nostru, acestea se organizează într-o paletă largă de variante, puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş ori, acolo unde condiţiile tehnice nu permit, prin adaptarea la posibilităţile existente”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Argeș.

În perioada 12 martie-1 aprilie 2020 s-au derulat aproximativ 50.000 de lecţii online pentru toate nivelurile educaţionale: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

„Prin aceste iniţiative, în completarea celorlalte alternative didactice utilizate la nivelul unităţilor şcolare, ne dorim o abordare unitară în continuarea pregătirii elevilor atât pentru examenele naţionale, cât şi pentru asigurarea parcurgerii traseului educativ al tuturor elevilor”, se mai arată în comunicat.

555×222-epitesti PNL
570×90 senatori-01 psd