Rolul certificatului de moștenitor

Certificatului de moştenitor este actul prin intermediul căruia moştenirea legală sau testamentară devin moduri de dobândire a dreptului de proprietate.

Certificatul de moştenitor se eliberează de notarul public.

Prin intermediul acestuia se finalizează dezbaterea succesorală necontencioasă şi pe baza acordului de voinţă al succesibililor se constată transmiterea drepturilor defunctului către moştenitorii săi.

Decesului, fapt cunoscut în practica succesorală sub denumirea de ,,deschidere a moştenirii”, face ca transmiterea drepturilor defunctului către succesibili să se producă, fără intervenţia vreunui alt act sau fapt juridic.

Însă instrumentul care constată această transmisiune şi care o dovedeşte, în acelaşi timp, este certificatul de moştenitor.

Fără emiterea acestui act care să constate numărul, calitatea moştenitorilor şi, mai ales, cota ce revine fiecăruia, niciun act cu privire la bunurile ce fac parte din masa succesorală nu poate fi încheiat de către moştenitori.

Este posibil ca, de la data decesului, adică din momentul deschiderii moştenirii şi operării transmisiunii succesorale, unii succesibili să renunţe la calitatea lor de moştenitori.

În această situaţie este necesar un act care să constate această renunţare, dublat, bineînţeles, de declaraţia autentică de renunţare făcută de succesibil.

Rolul certificatului de moștenitor

În cazul moştenitorilor nesezinari ( soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ) certificatul de moştenitor are un efect şi mai larg.

Acesta reprezintă singura modalitate de prin care ei intră în stăpânirea bunurilor succesorale.

Notarul public competent cu dezbaterea procedurii succesorale este notarul cel dintâi sesizat din circumscripţia Judecătoriei unde defunctul a avut ultimul domiciliu.

Dacă este vorba despre mai mulţi defuncţi ale căror succesiuni se dezbat împreună, prin conexarea dosarelor succesorale, întrucât este vorba despre aceleaşi bunuri şi aceiaşi moştenitori, este competent notarul de la ultimul domiciliu al defunctului care a decedat cel din urmă.

În situaţia în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine celui dintâi notar sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia să să existe cel puţin un bun imobil al defunctului.

Dacă, în această din urmă ipoteză, nu există bunuri imobile, este competent notarul public cel dintâi sesizat, în circumscripţia căruia se află cel puţin un bun mobil.

Iar dacă în succesiune nu există nici bunuri imobile, nici bunuri mobile, competenţa soluţionării cauzei succesorale aparţine primului notar sesizat de pe teritoriul României.

• Distribuie:
• Distribuie
•