New Profesional Consult 930 x 122

permise auto

(VIDEO) CRIMINALIŞTI DIN PITEŞTI, IMPLICAŢI ÎN CAPTURAREA UNOR FALSIFICATORI DE PERMISE AUTO

Astăzi, procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu judiciarişti din cadrul BCCO Ploiești au efectuat un număr de 61 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional de falsificatori de permise.

Citiți și: Oficial: Ce vor putea face șoferii la noul punct pentru Permise și Înmatriculări din Argeș

Aceştia ar fi obţinut venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Acțiunea a fost efectuată şi cu sprijinul judiciariştilor B.C.C.O. Piteşti, alături de judiciarişti din alte şapte judeţe şi jandarmi.

Citiți și: Piteşti: S-a dat „influencer” la Permise auto şi a fost interceptat de Anticorupţie

În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov și a municipiului București, un grup infracțional organizat constituit inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români, grupul fiind profilat pe săvâşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.

În fapt, persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele întocmite fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați. Până în prezent au fost identificați peste 50 cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au fost aduse astăzi 79 de persoane, urmând să fie luate măsurile care se impun de la caz la caz.

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90