- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 25-06-2018, ora 16:47
- Știri
START BAC 2018! PRIMELE REACȚII DUPĂ PROBA LA ROMÂNĂ
Start Bac 2018! Primele reacții după proba la română. Absolvenţii de liceu au susținut astăzi prima probă a examenului de Bacalaureat, la limba și literatura română.
Citiți și: EXCLUSIV: „Limita e cerul!” – Minunea de la Brătianu, acum medic la MioveniPentru a surprinde reacţiile elevilor la ieșirea din sălile de examene, am mers la Colegiul Naţional ,,Ion C. Brătianu” din Piteşti.
Absolvent la profilul matematică-informatică, Dan Vaidescu s-a declarat mulțumit de subiecte.
Citiți și: Edilul, tranșant despre situația ireală din față de la Brătianu!,,A fost foarte uşor, un subiect accesibil din toate punctele de vedere. Am avut la subiectul III Eminescu şi Arghezi. Consider că notele vor fi mari, mai ales la liceul nostru, unde se învaţă carte. Mă aştept la o medie peste opt.”, ne-a spus Dan Vaidescu.
La profilul real, absolvenții au avut de comentat poeziile lui Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, iar la uman, arta poetică în opera lui Ion Barbu sau Lucian Blaga.
Examenul a început la ora 9 şi s-a încheiat la ora 12. Amănunte despre felul în care s-a desfășurat în județul Argeș proba de astăzi a examenului de Bacalaureat puteți citi AICI.