- Publicat de: ePitești
- 13-07-2022, ora 17:58
- Știri
Ce au lăsat patru medieșeni pe cele mai înalte vârfuri montane din Argeș
Ce au lăsat patru medieșeni pe cele mai înalte vârfuri montane din Argeș
Citiți și: Salvamont, avertisment pentru turiști!Patru medieșeni pasionați de cafea au urcat cele 14 vârfuri de peste 2.500 de metri din țară (cele mai multe fiind în Argeș) în doar 3 zile și 4 ore și au împrăștiat cafea pe fiecare pisc.
Este vorba despre Mihai Tiberiu, Paul Plăcintar, Cristian Stoica și Claudiu Moldovan, patru prieteni din Mediaș care au în comun pasiunea pentru cafea și pentru munte, iar așa s-a născut expediția lor pe care au numit-o „Specialty coffee on Romania’s highest peaks”.
Citiți și: Alertă! E Cod Roșu!„Tema acestei expediții a fost cafeaua, toți fiind îndrăgostiți de cafea. Planul era să facem o cafea pe fiecare vârf, dar am prins vreme total neprielnică, așa că am decis să preparăm cafeaua la bază și să urcăm apoi. Am lăsat câteva boabe de cafea prăjită în Mediaș pe fiecare vârf”, spune Mihai Tiberiu.
Expediția lor a durat în total 3 zile și 4 ore. În acest interval au dormit circa 3 ore pe noapte, au parcurs peste 120 kilometri prin munți și peste 9.000 metri ascensiune.
Cele 14 vârfuri montane de peste 2.500 metri au fost atinse în ordinea Peleaga, Păpușa, Parângul Mare, Lespezi, Călțun, Negoiu, Vânătarea lui Buteanu, Viștea Mare, Moldoveanu, Dara, Hârtopul Darei, Capul Morarului, Bucura Dumbrava și Omu.
Foto: Turdanewsnet.ro