Mod noapte Mod zi
miercuri, 25 decembrie 2024 la ora 16:38
930×122 CAPRA 5

Bărbat reținut

Un puști de 15 ani și un bărbat de 28, reținuți în cazul fetei răpite din Pitești

Un adolescent de 15 ani și un bărbat de 28 de ani, ambii din Bascov, au fost reținuți de polițiști luni, 2 mai, în cazul fetei de 15 ani care a fost răpită din parcarea unui bloc din Pitești, în data de 28 aprilie.

Citiți și: Argeș. Strigăt disperat la 112: Femeie sechestrată de un bătrân!

La momentul acela, autoritățile au declanșat mecanismul ,,Alertă – răpire copil”. Ulterior, minora a fost găsită.

Poliția Argeș transmite:

„În ziua de 02 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, și au reținut un minor de 15 ani și un bărbat de 28 de ani, ambii din Bascov.

Citiți și: Fraudă descoperită în Argeș: Bărbat reținut în urma perchezițiilor!

În urma administrării probatoriului s-a stabilit că cei doi ar fi lipsit de libertate o minoră de 15 ani, din Pitești, în ziua de 28.04.2022.

Reamintim că la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, s-a declanșat mecanismul ,,Alertă – răpire copil”, ca urmare a faptului că din cercetări s-a stabilit faptul că minora, în timp ce se afla în zona parcării unui bloc de locuințe din municipiul Pitești, b-dul Nicolae Bălcescu, a fost luată cu forța de persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism, după care s-ar fi deplasat în direcția Bascov.

Ulterior, minora a fost identificată, fără să fi suferit leziuni.

În cursul zilei de 02 mai a.c., după administrarea probatoriului, minorul și bărbatul în cauză au fost reținuți, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Aspecte legale:

Infracțiunea de de lipsire de libertate în mod ilegal este prevăzută la articolul 205 din Codul Penal, la capitolul Infracțiuni contra libertății persoanei.

La aliniatul 3 al articolului menționat, este prevăzut faptul că ,,dacă fapta este săvârşită: de către o persoană înarmată, asupra unui minor, sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.”

De asemenea, tentativa se pedepsește.”

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)