930X122 MAIA

armata

(VIDEO) POLIȚIA ȘI ARMATA AU OPRIT SUTE DE MAȘINI PE DN73

Efective mărite de polițiști rutieri de la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș desfășoară și astăzi, împreună cu reprezentanți ai Armatei și Jandarmeriei, acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în perioada stării de urgență.

Citiți și: BREAKING: Percheziții de amploare în Argeș pentru antisemitism și instigare publică!

Pe DN73, la Piscani, spre exemplu, puține mașini au reușit să treacă neverificate de echipajul care a acționat în zonă (video).

Se urmărește, în principal, respectarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020 referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, dar și a prevederilor O.U.G. 195/2002R referitoare la circulația pe drumurile publice.

Citiți și: Cum trebuie să circule șoferii în sensul giratoriu. Oficial, Poliția Română

Ca la Piscani a fost, de Florii, în aproape tot județul. Un bilanț al acțiunilor de astăzi, aflate încă în desfășurare, va fi comunicat mâine de Instituția Prefectului – Argeș.

Reamintim că ieri, la nivel de județ, au fost oprite aproape 400 de autovehicule și au legitimate aproximativ 650 de persoane.

Oamenii legii au aplicat 270 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 620.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare referitoare la restricționarea circulației.

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)