New Profesional Consult 930 x 122

imobiliare

Video: „Turnurile gemene” din Piteşti se ridică văzând cu ochii şi vor fi casa a sute de familii

Un ansamblu rezidenţial cu două clădiri de locuinţe colective se înalţă în cartierul Războieni, pe strada cu acelaşi nume. La 100 de metri de sensul giratoriu, pe o colină înaltă de câţiva metri, lucrările sunt în toi. Astăzi se lucra la nivelul 5 al unuia dintre imobile.

Citiți și: Argeș. Ce se întâmplă cu tranzacțiile cu apartamente

 

Citiți și: Schimbări majore la cumpărarea apartamentelor!

 

Celălalt (foto stânga) este mai puţin vizibil de la drum, însă din câte ne dăm seama din imagini, se situează la acelaşi nivel.

 

 

Potrivit autorizaţiei eliberate de Primăria Piteşti, autorizaţia de construcţie este valabilă 36 de luni de la data eliberării (5.07.2021).

Beneficiarul investiţiei (S.C. CATALI IMOBILIARE ATM S.R.L.) are timp până în vara anului 2024 să termine ce a început. Vorbim, în fapt, despre două blocuri cu 8 etaje şi demisol. Acestea vor fi în viitorul apropiat casă pentru aproape 200 de familii.

 

 

Astfel, zona Turceşti, cunoscută mai degrabă ca un „Bronx” al Piteştiului, va avea parte de o intrare în mare stil american.

 

 

P.S.: A nu fi confundat cu proiectul omului de afaceri Bobi Marinescu, gândit un pic mai departe – în zona Tancodrom. Acesta din urmă nu a fost încă autorizat şi comisia de specialitate C.T.A.T.U. a dat mai multe semnale negative cu privire la problemele pe care le prezintă în momentul de faţă.

HerasMed (555 x 222 px)
eurial 570×90