- Publicat de: ePitești
- 1-12-2013, ora 9:13
- Știri
Mircea Drăghici: „Mândru că sunt român!”
Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaților, parlamentar PSD de Argeș, adresează un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Citiți și: LIVE – Românii au uitat de „prezidențiale” și petrec de mână Ziua Națională!„1 Decembrie este o zi specială pentru noi toți. Este ziua în care sărbătorim unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România prin Proclamația de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
Poate că de multe ori uităm să ne prețuim țara, iar lucrurile rele care se întâmplă în jurul nostru ne îndepărtează de valorile naționale. În cinstea memoriei strămoșilor noștri care au luptat pentru întregirea statului românesc, cu ocazia Zilei Naționale cred că ar trebui să transmitem un mesaj de unitate, să fim mândri că suntem români și să purtăm în suflete speranța sinceră că țara noastră se află pe drumul corect, cel al dezvoltării durabile și sustenabile. De-a lungul anilor, românii au pătimit și au trecut peste grele încercări, dar au dovedit că împreună pot reuși. Chiar dacă poziționarea geografică a fost adesea un dezavantaj istoric, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un relief variat, ne-a înzestrat cu munți, dealuri, câmpii și mare.
Citiți și: Se întâmplă pe 1 Decembrie: Anunțul mult așteptat de toți locuitoriiRomânii sunt oameni inteligenți, oameni cu suflet mare, care știu să trudească pentru a obține ceea ce își doresc. Eu sunt mândru că sunt român și întotdeauna i-am îndemnat pe cei mai tineri, indiferent pe unde îi vor purta drumurile vieții, să nu uite de țara mamă și să se transforme în adevărați ambasadori ai lucrurilor noastre bune și frumoase. Orice stat puternic și prosper este construit în baza unor valori solide: responsabilitate, solidaritate, spirit civic și respect pentru valorile democratice. În această zi de sărbătoare îi invit pe toți românii să cinstească memoria celor ce au luptat trup și suflet pentru reîntregirea statului românesc.
La mulți ani, dragi români!”, scrie Mircea Drăghici în mesajul adresat cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României.