New Profesional Consult 930 x 122

copilot

A IEȘIT DIN SPITAL CU ZÂMBETUL PE BUZE

În această dimineață copilotul Răzvan Petrescu a fost externat din spital.

Citiți și: ABSURD ȘI REVOLTĂTOR! FAMILIA COPILOTULUI DIN MIOVENI MORT ÎN ACCIDENTUL DE ELICOPTER, AMENDATĂ!

Petrescu a părăsit Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj Napoca pe o targă, dar cu zâmbetul pe buze. Vizibil mulțumit că după o lună de spitalizare, cu nu mai puțin de trei operații, va ajunge, în sfârșit, acasă. Copilotul este transportat către casă cu o ambulanță.

Ieri, într-o conferință de presă organizată în spital, Răzvan Petrescu a spus că două sunt marile lui dorințe: „În primul rând, să revin la starea mea de sănătate dinainte de 20 ianuarie (n.r. – data accidentului) și, în al doilea rând, să mă urc la manșa avionului!”. Pentru copilotul lui Adrian Iovan în avionul care s-a prăbușit în munții Apuseni urmează o perioadă de recuperare și tratament, la capătul căreia va merge din nou pe propriile sale picioare.

Citiți și: ULUITOR! AFLĂ CE-ȘI DOREȘTE COPILOTUL RĂZVAN PETRESCU!

Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a terminat Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” din Piteşti şi este instructor la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă. Petrescu a făcut cursuri de zbor la aeroclubul „Henri Coandă” din Geamăna, Argeș. (Foto: voceatransilvaniei.ro)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3