930×122 CAPRA 5

club

TSD-IȘTII ARGEȘENI AU PRIVIT LA PONTA CA LA MESSI

Consiliul Național al PSD desfășurat ieri în Craiova și în cadrul căruia a avut loc lansarea oficială a candidaturii lui Victor Ponta pentru președinția României a fost urmărit în direct de circa 70 de membri și simpatizanți ai TSD Argeș într-un club din Pitești, pe un ecran ca la cinema. Tinerii s-au strâns în club ca la mondialele de fotbal, ca microbiștii dornici să-l vadă la lucru pe unul ca argentinianul Lionel Messi. A nu se înțelege de aici că noi l-am considera pe Ponta un Messi al politicii românești. Nici pe departe.

Citiți și: Decan al Academiei de Poliție, surprins dansând lasciv cu o studentă

”TSD Argeș a avut o delegație alcătuită din 20 de membri care au participat la Consiliul Național al PSD. O altă parte a echipei noastre s-a organizat pentru un eveniment în Pitești. 70 de tineri din organizațiile locale și simpatizanți s-au întâlnit pentru a urmări împreună discursurile liderilor, aceasta fiind modalitatea prin care am ales să ne arătăm susținerea față de președintele PSD. Este un eveniment important pentru noi, acțiuni similare fiind organizate de TSD în toată țara.”, spune Georgiana Drăghici, președintele TSD Argeș.

După discursurile liderilor PSD tinerii social-democrați din Argeș au organizat o scurtă dezbatere pornind de la temele expuse în Craiova. În plus, pe durata întâlnirii tinerii prezenți i-au scris lui Victor Ponta într-o aplicație creată special pentru acest eveniment, ”România peste 5 ani”, acolo unde au transmis propuneri, idei și mesaje de susținere.

Citiți și: Scandal într-un club din Argeș. Tânăr de 21 de ani, lovit de agentul de pază

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90