HerasMed (930 x 122 px)

mihai

PREFECTUL A DEVENIT TATĂ

Deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedintele organizaţiei județene de femei a PSD, soţia prefectului de Argeş, Mihai Oprescu, a născut în această dimineaţă la un spital din Bucureşti.

Citiți și: S-A DECIS! VINE REGELE MIHAI ÎN ARGEȘ?

Simona Bucura Oprescu a adus pe lume un băieţel, care a primit notă maximă din partea medicilor. Cel mai tânăr membru al familiei Oprescu a cântărit la naștere 3 kilograme. Deocamdată părinţii nu s-au hotărât cu privire la numele pe care îl va purta copilul. „Sunt în drum spre Bucureşti. Sunt foarte fericit! Din câte mi s-a spus, amândoi sunt bine, sănătoşi. Acum am intrat în concediu. În privinţa numelui celui mic o să ne consultăm cu naşii, apoi vom lua o decizie.”, ne-a declarat prefectul Mihai Oprescu.

Soția prefectului a născut la Spitalul „Regia Maria”. Micuţul venit astăzi pe lume este primul copil al cuplului.

Citiți și: MESAJ DIN ARGEȘ PENTRU REGE

PS: Între timp părinții au decis: pe micuț îl va chema Alexandru Mihai.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3