pizzeria sapori  930 122

deaconu

DEPUTATUL MIHAI DEACONU CONTESTĂ ÎN INSTANŢĂ EXCLUDEREA DIN PP-DD

După cum v-am informat ieri, deputatul de Argeş Mihai Deaconu a fost exclus din PP-DD, alături de alţi colegi din Cameră.

Citiți și: Simona Bucura Oprescu, noul ministru al Muncii. Aceasta a depus jurământul

Deputatul afirmă că decizia i-a fost transmisă prin mail şi că are de gând să o conteste la forurile superioare ale partidului, dar şi în instanţă. Mai mult, el vrea să rămână alături de grupul PP-DD din Camera Deputaţilor.

„Secretariatul General al PP-DD mi-a comunicat atât mie, cât şi altor patru deputaţi ai partidului, prin e-mail, faptul că am fost excluşi din partid. O decizie nemotivată, nesustenabilă şi nestatutară, luată la miezul nopţii de un grup de patru-cinci persoane, aşa cum sunt luate toate deciziile la vârful partidului. Astfel, drept „mulţumire” pentru implicarea în campania alegerilor prezidenţiale la nivelul judeţului Argeş şi pentru faptul că am rămas fidel până în momentul de faţă, conducerea partidului a ales să ia o astfel de decizie, redactată copy-paste pentru toţi parlamentarii excluşi şi fără a motiva care au fost criteriile după care am fost „aleşi” cei cinci.

Citiți și: Un deputat și-a „rupt” soția în bătaie în fața fetiței lor!

În lipsa oricărei motivări, bănuiesc că decizia a fost luată ca urmare a faptului că noi, parlamentarii, sătui de felul discreţionar în care această grupare conduce partidul, am avut curajul şi verticalitatea să spunem nu nenumăratelor compromisuri pe care conducerea ne obliga să le facem, sub ameninţarea cu excluderea, şi să cerem convocarea Congresului. Totodată şi denunţarea protocolului cu PSD de către grupul parlamentar, un protocol care nu a adus niciun beneficiu electoratului PP-DD, ci doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului, poate fi sursa „supărării” conducerii, care a mers până acolo încât a cerut Camerei Deputaţilor dizolvarea propriului grup parlamentar, dând dovadă că nu cunoaşte regulamentul Camerei.

Alături de colegii mei, intenţionez să contest această decizie atât în forurile partidului cât şi în instanţele judecătoreşti. De asemenea, noi, membrii grupului parlamentar PP-DD, vom fi consecvenţi în deciziile luate şi vom reprezenta în continuare interesele oamenilor care ne-au votat, promovând, mai departe, acele proiecte ale PP-DD pe care le considerăm credibile, realiste şi în beneficiul omului de rând.”, afirmă Mihai Deaconu.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

4 comentarii

  • Gheorghe Dima spune:

    oamenii astia ne-au furat toate sperantele acum distrug si ce nea mai ramas/. RUSINE DAN DIACONESCU CA TEAI DAT CU CIOCOII !!!

    • Spiridon spune:

      De accord, sa le fie rusine ca s-au dat cu ciocoii.Jos cu ei!!!

  • grigore spune:

    Ar trebui ca parlamentarii care au ramas si altii care s-ar intoarce sa faca front comun alaturi de FENECHIU si sa scape de lichelele din conducerea partidului.Fripturistii din conducerea PP-DD s-au dat cu ciocoii inseland alegatorii.S-au transformat in slugi PSD-iste.

  • Lintescu spune:

    Oamenii acestia nu au simt de orietare politica.Pai PSD e in cadere libera.Cum poti sa cersesti un picut de ciolan lui Ponta? Ponta a avut ca scop distrugerea PP-DD.Cred ca n-ar fi vorba de lipsa de orientare ci mai de graba e vorba de tradare din partea conducerii PP-DD. Conducerea partidului -DIACONESCU,MAN,NEAGU- ne-au tradat pe noi,cei care I-am votat.

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3