- Publicat de: admin
- 5-05-2015, ora 16:02
- Știri
„CUȚITARUL” DIN NEGRU VODĂ RISCĂ 10 ANI DE PUȘCĂRIE
Jandarmeria argeșeană oferă detalii despre cazul tinerei vânzătoare dintr-un magazin din cartierul piteștean Nord care a fost amenințată noaptea trecută cu un cuțit.
Citiți și: Pitești. Tulburător: Și-a jefuit sora!„Marţi, 5 aprilie, în jurul orei 00:40, o patrulă a Jandarmeriei Argeş a observat în zona străzii Negru Vodă din municipiul Piteşti o femeie care a ieşit speriată din incinta unui punct comercial, fiind urmată de un bărbat care avea asupra sa un cuţit şi mai multe produse comerciale. Jandarmii l-au imobilizat pe suspect, deposedându-l de arma albă.
În urma verificărilor preliminare, jandarmii au stabilit că agresorul, în vârstă de 29 de ani, a ameninţat-o pe vânzătoarea magazinului cu un cuţit pentru a obţine sume de bani şi produse. Aceasta, realizând pericolul la care este expusă, a ieşit în fugă din incinta punctului comercial, fiind observată de patrula de Jandarmerie, care a procedat la imobilizarea agresorului.
Citiți și: Argeș. O femeie a tras sperietura vieții, în plină stradă. Ce i-a făcut un bărbatSuspectul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti în vederea continuării cercetărilor, pe numele acestuia jandarmii întocmind acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.”, precizează Jandarmeria Argeș într-un comunicat de presă.
Detalii despre incident: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/azi-noapte-pitesti-vanzatoare-amenintata-cu-un-cutit/.