930 x122 grota rece

greva

GREVĂ LA PRIMĂRIA PITEȘTI

În aprilie va fi grevă în administrația publică, inclusiv în instituțiile din județul Argeș ai căror angajați sunt afiliați la Federația Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA). Este de așteptat ca la grevă să ia parte și salariații Primăriei Pitești. Greva va fi de o zi, cu întreruperea totală a lucrului. Ziua de grevă urmează să fie stabilită.

Citiți și: Pitești. Veste excepțională! Toată lumea se va bucura

Anunțul a fost făcut astăzi de Federația Naţională a Sindicatelor din Administraţie, nemulțumită că revendicările sale nu au fost rezolvate de Guvern. Printre revendicări se numără creșterea salariilor și acordarea de tichete de masă și/sau a normei de hrană pentru toţi angajaţii din administraţie.

“Având în vedere că până la această dată reprezentanţii Guvernului nu au dat curs solicitărilor şi doleanţelor angajaţilor din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza grevă generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală.

Citiți și: Intervenție surprinzătoare la grădiniță, în Pitești

Aceasta se va desfăşura în luna aprilie, la o dată care va fi stabilită de Biroul Executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături, în prima săptămână a lunii aprilie, privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest.”, scrie într-un comunicat de presă al FNSA.

Amintim că pe 20 februarie majoritatea salariaţilor Primăriei Piteşti au întrerupt lucrul pentru o jumătate de oră, susținând revendicările Federației. În urmă cu puțin timp, liderul de sindicat din Primăria Pitești, Mihai Foamete, ne-a declarat că luni va începe și în instituția la care lucrează strângerea de semnături pentru greva de o zi.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3